Ni-am luat fiecare cîte un nume și ni-am așezat să privim
un film,o dramă. O sală cît cerul de mare,cîte o cafea și Cola,iar în spate
cineva mai bea și vin de parcă ar fi vreo sărbătoare.Fără mîncare,că tot ai
venit aici să privești viața ta dintr-o parte. Și se adună lume,toți se
salută,se sărută,se cuprind,oameni ce nu s-au văzut demult și vin aici să se
revadă.Jurnaliști,oameni de știință,profesori,politicieni,chelneri,elevi.
Regizorii sunt cei ce stau pe primele locuri și așteaptă
liniștiți și tăcuți eroarea omului.Se aud pahare și conversații care tot cad,în spate cei mai beți răcnesc de
așteptare,iar eu stau.Rîndul 6,locul 6 și mă uit.Mă strîng gîndurile despre
ceea ce mă așteaptă,mai tare decît colierul de la gît,și enervant bat cu totul
în podea iritînd o doamnă de alături.În circa 10 minute după ce în spate s-au
turnat pahare,în față s-a pălit tăcerea și prin mijloc oamenii au început să
adoarmă.Se sting luminile,se aude vibrația multor telefoane printe genți și
ușile care se închid pe lăcată.Toți urmăresc publicitățile de la orice
cinematograf și plini de așteptări își așteaptă istoria de după moarte și
înainte de naștere.Introducerea pentru mine a fost cît se poate de
plictisitoare,o comedie despre oameni,despre prostie și despre cum bărbații își
caută ciorapii prin casă.Eu așteptam miezul programei care avea să-mi schimbe
radical mintea și care m-ar face să vreau să mai tot rămîn aici,să fiu un
om.Țin să spun că atunci mă gîndeam la tine,la persoana care mi-a modelat un
suflet.Respectiv ajungînd la mijlocul filmului eu am început să plîng de
durere,eu îmi vedeam certurile,lacrimile mele vărsate la 2 de noapte,pastilele
care le turnam pe gît ca sucul de portocale și loviturile în piept că nu voi
mai fi așa.de naivă oarecum.
Hai să facem un expriement,în ultima cercetare a
vinovăției mele în neant să mă ucizi,să-mi desfaci partea stîngă a pieptului și
să asculți,inima.Cîte o să-ți zică ea,și nimic din ceea ce ți-am spus eu pînă
acum,inima mea e irepetabilă,eu nu cunosc cuvintele ei,ea nu le cunoaște pe ale
mele și totuși cumva noi ne înțelegem. Eu sufer,mă descarc ei,ea analizează și
plînge asupra mea.Inima mea o să-ți povestească lucrurile exterioare,despre
mimica feții tale,despre caracterul tău frumos,despre cît ești de minunat.Nu
uita te rog că în partea dreaptă se zbate un alt obiect din corpul meu care o
să-ți zică ceea ce inima nu știe și nu a știut vreodată.Puterea sufletului meu
este faptul că el nu-mi întoarce lovitura la moment,sufletul mi-o întinde
tare.Îmi trage durerea prin mîini,stomac și mă dor picioarele.Clar că 2 plus 2
care răspunde în două secunde 4,tu ai să stai la chef cu sufletul meu,că
oarecum vaporul care se prăbușește are în vîrf oameni care organizează baluri.
Sufletul meu o să-ți spună fiecare secret de al meu,o să-ți deschidă ochii larg
spre persoana care te iubește atît de mult.Oamenii tac,ei privesc,ei sunt
indiferenți,unica Ana plînge.
Spre sfîrșit deja mă calmez,beau cafea și visez.Îmi aduc
aminte de momentele în care te strîng în brațe strîns și te tot vreau cu
mine.În acel moment mă ridic în picioare,îmi șterg lacrimile și mă așez jos
chiar în fața tuturor regizorilor care au montat acest film.Nu aștept finalul
și încep să răcnesc tare în toată sala .Finalul filmului este unica parte în
care eu am muncit,ceea ce-mi doream atît de mult,și îmi încheiasem filmul cu
citatul:Singurii oameni care percep întreg tablou sunt cei care ies afară din
cadru.Din păcate nici o persoană din sală nu ieșea din cadru dorințelor mele,și
am început să alerg,să fug pe scările înalte a cinematografului ceresc.Mă
împiedicam de oameni care au murit din bătăi,de sticle de vin,de documente
nesemnate încă,de bani,de haine și încălțăminte,de niște jucării și la un
moment dat mi-am pierdut cumpătul direct în brațele tale.
Mi-am oprit respirația
acolo,în umerii tăi frumoși,jucîndu-mă încet în părul tău și simțind cum
parfumul tău îmi gîdilă năsucul.De frica să nu te pierd,mi-am înfipt la greu
unghiile în spatele tău și am început să te sărut.Te rog,iubește-mă încă puțin.
