Ai dispărut,pur și simplu ai plecat și nu mi-ai mai dat nici un semn de viață.Mă salvează doar faptul că te văd periodic online,cred că dacă nu ar fi rețelele de socializare aș sta să te caut prin oraș,dar încă nu am ajuns la acest nivel de nebunie.
Astăzi dimineața când m-am trezit mi-am dat seama că de o săptămână deja am jaluzelele coborâte și atunci mi-am adus aminte că le-am lăsat așa din dimineața în care m-am trezit alături de tine.De atunci nu-mi doresc prezența nimănui,cât îmi doresc prezența ta,și mii deajuns.E ca și cum am închis porțile Raiului,pentru că eu deja mă aflu acolo.Acolo în dimineața mea și a ta,ți-am mirosit pielea,am ținut minte traiectoria spre buzele tale în noapte,am făcut o hartă a cuvintelor care îmi doresc să ți le zic,a emoțiilor care le trăiesc și vreau să le trăiesc cu tine.Ambianța care se creea când noi eram în doi,nu se poate compara cu nimic,eu te admiram,tu vorbeai,și când eu vorbeam,tu mă doreai,frumos,nu?
De ceva timp încep să mă obișnuiesc cu absența persoanelor,decât cu prezența lor,și asta nu e neapărat atât de adecvat,e mai anormal decât am crezut.Dar stabilitatea,undeva am pierdut sensul ei,cred că în călătoriile din această vară am uitat stabilitatea în aeroport.Dacă o găsește cineva,să o aduceți înapoi,este a mea!Nu vreau să împart,nu vreau să explic ce simt,vreau să zbor noaptea în cearșafuri albe,e obligatoriu.Vreau fericirea constantă,nu să urc muntele ca apoi cineva să mă arunce înapoi la poalele lui.
Îmi aduc aminte când discutam despre dor,și am ajuns la concluzia că e un sentiment foarte complex și îl simți atunci când nu vezi mult timp o persoană,în rest e doar atracție și necesitatea.Oare,dragul meu?(și nu am reușit să îți zic așa niciodată)
Mă simt ca o pasăre care nu își găsește adăpost,care zboară în lung și în lat și nu găsește liniștea.Eu nu ți-am luat nimic,dar ți-am dat multe,tu de ce ai luat tot?
A venit toamna,și o dată cu anotimpul rece eu aștept să îmi îngheț toate sentimentele,nu le mai pot duce zilnic,au devenit atât de grele.Constant trebuie să le găsesc un loc confortabil,că de altfel încep să plângă,le hrănesc cu alcool,că doar asta cer de la mine.
Tu,amintirea mea frumoasă,îmi lucesc ochii când povestesc despre tine,și așa o să fie mereu.
Astăzi dimineața când m-am trezit mi-am dat seama că de o săptămână deja am jaluzelele coborâte și atunci mi-am adus aminte că le-am lăsat așa din dimineața în care m-am trezit alături de tine.De atunci nu-mi doresc prezența nimănui,cât îmi doresc prezența ta,și mii deajuns.E ca și cum am închis porțile Raiului,pentru că eu deja mă aflu acolo.Acolo în dimineața mea și a ta,ți-am mirosit pielea,am ținut minte traiectoria spre buzele tale în noapte,am făcut o hartă a cuvintelor care îmi doresc să ți le zic,a emoțiilor care le trăiesc și vreau să le trăiesc cu tine.Ambianța care se creea când noi eram în doi,nu se poate compara cu nimic,eu te admiram,tu vorbeai,și când eu vorbeam,tu mă doreai,frumos,nu?
De ceva timp încep să mă obișnuiesc cu absența persoanelor,decât cu prezența lor,și asta nu e neapărat atât de adecvat,e mai anormal decât am crezut.Dar stabilitatea,undeva am pierdut sensul ei,cred că în călătoriile din această vară am uitat stabilitatea în aeroport.Dacă o găsește cineva,să o aduceți înapoi,este a mea!Nu vreau să împart,nu vreau să explic ce simt,vreau să zbor noaptea în cearșafuri albe,e obligatoriu.Vreau fericirea constantă,nu să urc muntele ca apoi cineva să mă arunce înapoi la poalele lui.
Îmi aduc aminte când discutam despre dor,și am ajuns la concluzia că e un sentiment foarte complex și îl simți atunci când nu vezi mult timp o persoană,în rest e doar atracție și necesitatea.Oare,dragul meu?(și nu am reușit să îți zic așa niciodată)
Mă simt ca o pasăre care nu își găsește adăpost,care zboară în lung și în lat și nu găsește liniștea.Eu nu ți-am luat nimic,dar ți-am dat multe,tu de ce ai luat tot?
A venit toamna,și o dată cu anotimpul rece eu aștept să îmi îngheț toate sentimentele,nu le mai pot duce zilnic,au devenit atât de grele.Constant trebuie să le găsesc un loc confortabil,că de altfel încep să plângă,le hrănesc cu alcool,că doar asta cer de la mine.
Tu,amintirea mea frumoasă,îmi lucesc ochii când povestesc despre tine,și așa o să fie mereu.
