"-Ține,pentru tine tot ce îți dorești.
-Chiar tot?
I-am zâmbit și mi-au trecut fiori.
-Absolut tot."
Și când am zis asta chiar nu am glumit,mi-a venit din suflet,o dată cu taifunul emoțiilor care le am față de tine.Dar,nu le am doar în față,sunt și în spate,și în părți,și oriunde.
Vreau să știu în cele mai mici detalii,cum mă privești tu. Vreau să știu în ce culori apar în fața ta,și cum arată absența mea. Vreau să știu cât de tare te irit când fac ceva ce nu-ți place,și cât de mult mă iubești când îți gătesc clătite.
Eu știu doar că orice zâmbet al tău mă face să nu-mi pierd speranța,speranța că am un sens aici pe Pământ,că am cel mai mare noroc în viață,să fiu privitoarea unui zâmbet ideal.
Da totuși vreau să te întreb,în ce se ascunde fericirea ta?
Să știi că ai o tăcere distrugătoare,când tu taci,strigă totul în jur,pentru că tu nu te auzi. Tu te temi de fierbinte,dar singur pe mine mă arzi,mi-o arzi în necunoaștere și în ghicitori.
Pe lângă toate aceste momente,vreau sa te implor sa nu ma dezamăgești,niciodată! Dezamăgirile dor și slăbesc,iar eu nu mai vreau sa cad. Fii aici atât cât poți,și dacă nu mai poți,te rog sa mai poți un pic,pentru noi.
Săptămâna asta în timp ce stăteam la masă,te-am rugat să mă ții de mâini,ca să țin minte acest moment. Tu,în fața mea,privindu-mă și apoi alungându-ți privirea la plimbare. Iar eu tot rămânând acolo,cu ochii pe tine.Nu știu dacă știi,dar nu-mi pot lua ochii de la tine,îmi place pur și simplu să te privesc,și să-mi șoptesc în cap,cuvinte care aș vrea să le auzi:Te rog nu pleca niciodată.
Mi-am dorit de fiecare să-ți pot deschide capul și să fac ravagii în sertarele tale. Conceptul meu despre creier a fost mereu la fel:avem în cap o cameră,sau o casă mare,cum vreai tu;pe canapele stau cele mai importante persoane din viața noastră,sau mai probabil persoanele cărora le dăm voie să ne privească așa cum suntem;și apoi în jur sunt multe dulapuri cu informațiile care le păstrăm și cele care vor merge spre ardere. Păi uite,eu vreau să-mi așez în capul tău o canapea și să mă apuc să citesc. Să citesc din sertare.
"-Și ce culoare la canapea îți dorești?
-Păi,până nu îmi vei permite,nu vei afla.
-Mi-aș dori să fie albastră,ca ochii tăi iubitori..."
-Chiar tot?
I-am zâmbit și mi-au trecut fiori.
-Absolut tot."
Și când am zis asta chiar nu am glumit,mi-a venit din suflet,o dată cu taifunul emoțiilor care le am față de tine.Dar,nu le am doar în față,sunt și în spate,și în părți,și oriunde.
Vreau să știu în cele mai mici detalii,cum mă privești tu. Vreau să știu în ce culori apar în fața ta,și cum arată absența mea. Vreau să știu cât de tare te irit când fac ceva ce nu-ți place,și cât de mult mă iubești când îți gătesc clătite.
Eu știu doar că orice zâmbet al tău mă face să nu-mi pierd speranța,speranța că am un sens aici pe Pământ,că am cel mai mare noroc în viață,să fiu privitoarea unui zâmbet ideal.
Da totuși vreau să te întreb,în ce se ascunde fericirea ta?
Să știi că ai o tăcere distrugătoare,când tu taci,strigă totul în jur,pentru că tu nu te auzi. Tu te temi de fierbinte,dar singur pe mine mă arzi,mi-o arzi în necunoaștere și în ghicitori.
Pe lângă toate aceste momente,vreau sa te implor sa nu ma dezamăgești,niciodată! Dezamăgirile dor și slăbesc,iar eu nu mai vreau sa cad. Fii aici atât cât poți,și dacă nu mai poți,te rog sa mai poți un pic,pentru noi.
Săptămâna asta în timp ce stăteam la masă,te-am rugat să mă ții de mâini,ca să țin minte acest moment. Tu,în fața mea,privindu-mă și apoi alungându-ți privirea la plimbare. Iar eu tot rămânând acolo,cu ochii pe tine.Nu știu dacă știi,dar nu-mi pot lua ochii de la tine,îmi place pur și simplu să te privesc,și să-mi șoptesc în cap,cuvinte care aș vrea să le auzi:Te rog nu pleca niciodată.
Mi-am dorit de fiecare să-ți pot deschide capul și să fac ravagii în sertarele tale. Conceptul meu despre creier a fost mereu la fel:avem în cap o cameră,sau o casă mare,cum vreai tu;pe canapele stau cele mai importante persoane din viața noastră,sau mai probabil persoanele cărora le dăm voie să ne privească așa cum suntem;și apoi în jur sunt multe dulapuri cu informațiile care le păstrăm și cele care vor merge spre ardere. Păi uite,eu vreau să-mi așez în capul tău o canapea și să mă apuc să citesc. Să citesc din sertare.
"-Și ce culoare la canapea îți dorești?
-Păi,până nu îmi vei permite,nu vei afla.
-Mi-aș dori să fie albastră,ca ochii tăi iubitori..."
