Zi-mi te rog mult, la tine cum se simte fericirea? E fericită și ea?
Iar când sufletul îți cade, ce mai rămâne din pieptul tău?
Hai zi-mi te rog, nu mai fugi, stai aici, te rog, nu.. mai ... fugi.. de mine.
Mă gândesc la tine zilnic, pentru că știu că ești mereu aici, dar nu zilnic te înțeleg ce vreai de la mine. Ba vreai să te i-au în brațe, ba te zbați atât de tare încât sunt nevoită să te las acolo, în voia sorții.
Îmi simt ochii îngreunați, atât de îngreunați că nu mai pot privi o imagine clară în fața mea, totul e blurat, tot pare a fi în ceață, nimic nu-i pentru mine. Nici scaunul, nici masa, nici priveliștea, nici aerul măcar. Nimic în această viață nu îmi aparține mie. Și asta pentru că posesivitatea nu este sănătoasă, nimic din ce înseamnă "vecie" nu este adevărat. Deși mi-aș dori să fie. Mi-aș dori să știu că ceva sau cineva este pretutideni în fața mea, doar pentru mine, doar pentru prezența mea pe acest pământ, pe care calc și eu și tu și el și noi, înțelegi? (iar m-am apucat cu întrebări)
Sunt curioasă ce faci când îți este trist,dacă suni pe cineva sau nu, dacă stai cu ochii în tavan și din toate puterile te strădui să îți ții lacrimile, sau pur și simplu te așezi jos și lași sentimentele să se revarse din interiorul tău.
E noapte deja, de când am început să scriu, și constant mi se întâmplă asta, mă apuc să scriu ziua, și finisez în noapte, îmi i-a timp până îmi adun taifunurile și continui. Până la urmă, vreau totuși să îmi las mintea goală pentru câteva minute, să văd ce îmi va spune sufletul în lipsa minții. Sunt sigură că o să-mi deschidă multe porți. Nu cred însă că aș vrea vreodată să îmi deconetez sufletul, și să las mintea să vorbească în absența lui,nu asta.
Mi-aș dori tare mult să fiu într-o relație mai liberă cu mine, bine, să nu o dau în extremele domnului Chinaski, vorbesc despre o relație relaxantă, cu anumite limite de responsabilitate. Ori nu? Oare mai este atât de important dracului, să purtăm responsabilitate pentru fiecare pas pe care îl facem? Sau interpretările care se întâmplă după noi, nu mai au nici o legătură ,de fapt, cu noi?
Nu te sufoca cu idei, și nu mă sufoca nici pe mine, nu îți mai desena atâtea probleme că deja treci peste contur.
Lasă noaptea să așterne o plapumă, tu lasă perna acasă, și hai să dormim sub stele.
"Duc emoții după mine
Duc și iarăși duc
Iar în drum,nu mă oprește nimeni
Să mă întrebe în al cui sătuc
Îmi tot fug gândurile."
Iar când sufletul îți cade, ce mai rămâne din pieptul tău?
Hai zi-mi te rog, nu mai fugi, stai aici, te rog, nu.. mai ... fugi.. de mine.
Mă gândesc la tine zilnic, pentru că știu că ești mereu aici, dar nu zilnic te înțeleg ce vreai de la mine. Ba vreai să te i-au în brațe, ba te zbați atât de tare încât sunt nevoită să te las acolo, în voia sorții.
Îmi simt ochii îngreunați, atât de îngreunați că nu mai pot privi o imagine clară în fața mea, totul e blurat, tot pare a fi în ceață, nimic nu-i pentru mine. Nici scaunul, nici masa, nici priveliștea, nici aerul măcar. Nimic în această viață nu îmi aparține mie. Și asta pentru că posesivitatea nu este sănătoasă, nimic din ce înseamnă "vecie" nu este adevărat. Deși mi-aș dori să fie. Mi-aș dori să știu că ceva sau cineva este pretutideni în fața mea, doar pentru mine, doar pentru prezența mea pe acest pământ, pe care calc și eu și tu și el și noi, înțelegi? (iar m-am apucat cu întrebări)
Sunt curioasă ce faci când îți este trist,dacă suni pe cineva sau nu, dacă stai cu ochii în tavan și din toate puterile te strădui să îți ții lacrimile, sau pur și simplu te așezi jos și lași sentimentele să se revarse din interiorul tău.
E noapte deja, de când am început să scriu, și constant mi se întâmplă asta, mă apuc să scriu ziua, și finisez în noapte, îmi i-a timp până îmi adun taifunurile și continui. Până la urmă, vreau totuși să îmi las mintea goală pentru câteva minute, să văd ce îmi va spune sufletul în lipsa minții. Sunt sigură că o să-mi deschidă multe porți. Nu cred însă că aș vrea vreodată să îmi deconetez sufletul, și să las mintea să vorbească în absența lui,nu asta.
Mi-aș dori tare mult să fiu într-o relație mai liberă cu mine, bine, să nu o dau în extremele domnului Chinaski, vorbesc despre o relație relaxantă, cu anumite limite de responsabilitate. Ori nu? Oare mai este atât de important dracului, să purtăm responsabilitate pentru fiecare pas pe care îl facem? Sau interpretările care se întâmplă după noi, nu mai au nici o legătură ,de fapt, cu noi?
Nu te sufoca cu idei, și nu mă sufoca nici pe mine, nu îți mai desena atâtea probleme că deja treci peste contur.
Lasă noaptea să așterne o plapumă, tu lasă perna acasă, și hai să dormim sub stele.
"Duc emoții după mine
Duc și iarăși duc
Iar în drum,nu mă oprește nimeni
Să mă întrebe în al cui sătuc
Îmi tot fug gândurile."
