Nu am scris deja de 3 luni,că tocmai și mîinile au uitat cît de rapid eu puteam imprima,că tocmai atît de repede am început a compune uitînd că nici măcar nu am denumirea acestui text,și nici gînduri,și nici idei,eu pur și simplu m-am așezat să scriu.Despre ce? Eu nu am idee...
De cîte ori mă întrebă cineva care e rostul încercărilor,eu le răspund că nu știu,eu pur și simplu încerc.La fel a fost și cu tine,nu știam sigur dacă mă vei primi în inima ta,eu am încercat să-mi găsesc singură loc în ea.De cîte ori timp de 11 luni de cînd te plac,mi-am dorit să vezi ceea ce văd eu prin tine.Cîteodată,mă uit în jur,și văd cum oamenii își pierd timpul pe țigări,mașini,femeie proaste,afaceri,iar eu pierd timpul doar gîndindu-mă că posibil în viața aceasta nu ti-aș fi cunoscut. Nu,chiar nu-mi doresc să fi împărțit cu altcineva aceleași sentimentele și aceleași cafele vărsate pe cearșaf.Unicul moment de care mă tem pînă la carne este de pierderea ființei tale,cu atîta greutate te-am obținut.Și mă întreb inutil zi de zi-oare mă vei iubi mereu,sau nu?Și chiar dacă inima îmi strigă Da,trebuie să mai aștept ani pentru a vedea acest moment fericit din viața mea.Mă pierd cînd mă gîndesc că pînă acum,17 ani și ceva,nu am primit nimic de preț,decît fericirea ta,nu am nimic cu ce aș putea să mă mîndresc.Altceva ești tu,viitor medic,atotștiutor,și un mare inteligent.De aceea pentru mine tu ești de neprețuit,fiindcă nu mai am prieteni,că nu mai am în cine găsi sinceritatea copiilor mici,ci doar tu îmi dai răgaz pentru copilărie și bătăile cu perna.Iar cel mai înalt ideal la care pot eu spera,este..știi tu care!
De cîte ori mă întrebă cineva care e rostul încercărilor,eu le răspund că nu știu,eu pur și simplu încerc.La fel a fost și cu tine,nu știam sigur dacă mă vei primi în inima ta,eu am încercat să-mi găsesc singură loc în ea.De cîte ori timp de 11 luni de cînd te plac,mi-am dorit să vezi ceea ce văd eu prin tine.Cîteodată,mă uit în jur,și văd cum oamenii își pierd timpul pe țigări,mașini,femeie proaste,afaceri,iar eu pierd timpul doar gîndindu-mă că posibil în viața aceasta nu ti-aș fi cunoscut. Nu,chiar nu-mi doresc să fi împărțit cu altcineva aceleași sentimentele și aceleași cafele vărsate pe cearșaf.Unicul moment de care mă tem pînă la carne este de pierderea ființei tale,cu atîta greutate te-am obținut.Și mă întreb inutil zi de zi-oare mă vei iubi mereu,sau nu?Și chiar dacă inima îmi strigă Da,trebuie să mai aștept ani pentru a vedea acest moment fericit din viața mea.Mă pierd cînd mă gîndesc că pînă acum,17 ani și ceva,nu am primit nimic de preț,decît fericirea ta,nu am nimic cu ce aș putea să mă mîndresc.Altceva ești tu,viitor medic,atotștiutor,și un mare inteligent.De aceea pentru mine tu ești de neprețuit,fiindcă nu mai am prieteni,că nu mai am în cine găsi sinceritatea copiilor mici,ci doar tu îmi dai răgaz pentru copilărie și bătăile cu perna.Iar cel mai înalt ideal la care pot eu spera,este..știi tu care!
Frumusețea ta de bărbat îmi închide ochii,și mă adoarme pentru zeci și mii de minute albe.
A existat o perioadă a vieții mele,cînd nu simțeam nimic,cînd mi-am închis ușa sentimentelor mele și tot mergeam.Tu ai fost cel care mi-a dat de înțeles că nu avem de ales,că trebuie să fim loviți,dar totuși de cine? Noi alegem
Cu ochii somnoroși,în fiecare dimineață de duminică te privesc cum dormi,cum razele de soare se aranjează timptil pe ochișorii tăi ca să nu te trezească,iar tu cu mîinile te ascunzi de ele.Ți-am tot analizat anlunele de pe gît și atunci cînd am încercat să mă ridic din pat,ți-ai deschis frumoșii tăi albaștri ochi care m-au privit de dimineață.
