După primul pahar mi s-a făcut mai ușor pe suflet.
-Știi mie îmi plac mirosurile. Mirosul de vin abia turnat în pahar, mirosul Tău, mirosul de mentă, mirosul de iarnă. Atunci când ieși iarna afară la balcon în chiloți și miroase a iarnă,dar iarna nu mai vine. Și tu, ce miros adori?
-Ador mirosul sărutului tău.
-Dar, săruturile nu au miros.
-Oare?
Știi că îmi place această întrebare, după stai la dubii foarte mult. Începi să îți aduci aminte ce ai zis două minute în urmă, două zile, două săptămâni, două luni, doi ani și te oprești fix în secunda în care ai zis "vreau să fiu aici". Aici sau acolo? Nu înțeleg.
Aici, oriunde ai fi.
Vreau să fiu clepsidra vieții tale, mereu să mă opresc în același moment, atunci când mă iubești. Și să mă înjuri, că nu-ți dau voie să trăiești. Și nu te voi lăsa. Nu există viață lângă mine. Există un alt nivel de existență, dacă nu ai înțeles, îmi pare rău.
Atunci când am ajuns la sensul giratoriu al vieții mele, m-ai întrebat la ce mă gândesc. Întotdeauna mii greu să răspund la această întrebare, de parcă nu pot să îmi aduc aminte, deși știu la ce mă gândesc, nu pot formula, sau mii frică. Mii frică să îți zic că îți simt mirosul pretutindeni. Că sunt nebună, că nu ai să mă crezi. Că în brațele tale există o formă de fericire anormală. Că ori de câte ori mă săruți îmi adaug în dorință. Nu ai să mă crezi, sau ai să mă crezi nebună. Dar, eu chiar sunt.
M-am așezat la masa unde stătea buchetul imens cu lalele, mi-ai făcut o cafea.
-Vreai lapte?
-Nu.
-Zahăr?
-Nu.
-De ce?
-Pentru că tu ești mai dulce.
Și am început să sper, să am o speranță de iubire necondiționată. Că am meritul de a fi iubită pe un alt Univers.
"Hai să nu mai jucăm,
Hai să nu mai jucăm teatru
Hai să lăsăm deoparte orice program,
Ne lipsim și de psihiatru?"
