După virgule,se pun doar trei puncte.

Cînd îmi piepteni părul de sus în jos,văd cum se colorează florile de pe spatele tău.Nu te teme,nu am pătruns atît de adînc în gîndurile tale ca să te fac să citești ce scriu acum,pentru că defapt nu o fac pentru asta,o fac pentru că îmi place mult să-mi las gîndurile aici.Aici..
Pe lîngă toate astea,cea mai mare dorință a mea este ca tu de azi în colo să știi doar numele meu.Să fiu eu cea de unde îți i-ai un început,unde sfîrșești fiecare zi de lucru,și de unde pornești de la început,ca o eternitate.O dorință demult tradusă în limba ta,dar neînchipuită încă de ochii tăi frumoși.
Ești binele ce mi-a mai rămas în suflet:familia,prietena,profesorul etc.
O forță ce se mișcă în mine,caută ochii tăi mari,cuvintele existente de 1 an și ceva în urmă,și chiar și sărutul limitat de frig.Te caut să-mi zîmbești,să aduci fericirea în patul meu uscat,să-mi trezești sentimentele frumoase de-o iubire liniștită.Nu te-am rugat niciodată să mă aștepți din somn,te-am implorat să fii acolo cînd am să mă trezesc din visul lucid.Eu nu ți-am fost mereu,deși sper să fiu.Și tresar de la mesajele tale,ce caută vorbe care nu le mai știu,derivate din idei absolut de dulci.
Atît de tare mii dor că ori de cîte ori încerc să adorm îmi întorc spatele spre fereastră ca să încep să te văd cum umbli în casă,enervat că ceva nu ți s-a primit așa cum ți-ai dorit,și totuși atît de enigmatic.
Zi-mi te rog mult,oare am înebunit destul,sau mai am voie?
Vreau să-mi asculți tăcerea,să-i înțelegi fiecare cuvînt,să-mi pui felurite întrebări și totuși în final tăcerea să fie răspunsul la fiecare întrebare a ta.Am ales întotdeauna să nu spun nimic atunci cînd mă cerți,pentru că acolo,pe buzele mele mușcate se găsește istoria faptelor omise sau făcute sau stricate,off...
Cîteodată vorbesc într-o limbă neînțeleasă,încurcată,dar îmi doresc,preț de cîteva minute să poți traduce toată dragostea care o am pentru tine.E oră tîrzie deja,iar mîinile mele tremură pe tastatură,pentru că eu încă nu m-am deprins cu mirosul care-l emani,cu gesturile care poți să mi le arăți.Eu îți ascund numele sub plapumă ca să-l scot peste cîțiva ani,cînd vei fi sigur că eu sunt unica ce ți-ai dori alături.
Vreau să mai prind momentul pentru a suta oară să-ți repet ,că te ador..

Iar o să taci și o să ascultăm respirația..

Probabil mi-aș reda fericirea doar prin dulcele zîmbet al tău,atît de ironic și pătrunzător în același timp,că-mi vine să mușc din buzele cărnoase ori de cîte ori le văd.Așa de agoasantă îmi pare situația că-mi pierd cumpătul cînd ești concentrat și mie îmi rămîne doar să te privesc cum respiri sacadat,încet,repede,lin,fugitiv,în toate modurile posibile o faci atît de patetic.Poate nu ai să mă înțelegi corect,dar îmi pare foarte dubitativă iubirea ta,nepătrunsă în adîncul sufletului meu iubitor deja de mult timp.Tu mă privești pe mine foarte dubios,îmi dai senzația ca am urcat muntele fără ca să te chem pe tine să mă săruți în vîrf,nu a muntelui,ci în vîrful legăturii dintre noi doi.Ca norul lipit de cer,ca Soarele în Univers,ca Adam și Eva,ca Tu...
Sunt lucruri și sensuri în viață care le-am înțeles doar prin prezența ta în substratul pielii mele,care îmi provoacă trăiri atît de adînci.Încerc să-mi stăvilesc lacrimile cînd mii dor,și nu mi se primește oricît de tare nu m-aș chinui să-mi închid ochii și să număr 24 de ore pînă la ziua urmatoare.Mii greu să recunosc în fața ta că nu văd veșnicia fără ochii tăi cu care am început să visez,mii greu să-ți zic că vreau să mă iubești,mii greu să clipesc ca să nu pierd mișcările importante a mîinelor tale puternice,mii frică să greșesc în viața ta și apoi să nu pot reveni la punctul corect.Oare am scăpare?
Sunt chestii care îmi vor aduce aminte de tine mereu,de care nu am să mă pot despărți.Vreau să simt brațele tale aici,în jurul abdomenului meu rece,la locul lor,la casa lor.Să ne unim simultan,într-un întreg cerc,infinit,rotund,nu neapărat colorat,dar uniți în el.Îmi lipsesc amintirile pierdute din care am devenit serioși,tu matur,eu copilaș.
Cu toate astea,tu ar trebui să știi că eu te iubesc!Că dragostea mea nu are limite,și dacă tu ai să-mi permiți acest cadou,eu am să te iubesc toată viața.Vezi tu oamenii se mai și uită,iubesc,se iartă,se urăsc,însă la mijlocul tuturor acestor trăiri trebuie să fie iubirea,iar întotdeauna la mijloc pentru mine ești Tu!


Te sărut.

De ce sentimentele și-au luat vînt.

Nu te-aș schimba nici daca ar seca Pamîntul și ar trebui să te storc de iubire,niciodată.Pentru că te port ca un pulover care mereu mă înghimpă,dar plăcut oarecum.În nopțile în care nu vii,aprind toate lumînările din casă și vorbesc pînă ce nu se sting toate.Mă strădui să-mi suport greutatea gîndurilor pînă ce adorm cu capul în flori,și nu pentru că stau la mine pe masă,ci pentru că le visez eu.Și îmi torni vin,imaginar,dar atît de aproape.Te simt de parcă la fiecare pahar aș primi un sărut,și cu cît beau mai mult cu atît mă simt mai umilită în fața ta.Eu povestesc despre cum noi ne-am cunoscut,pentru că ori de cîte ori cineva mă pune să-i descriu  un anumit moment interesant din viața mea,încep cu aceiași istorie:o dată cînd eram răcită....

Apoi încep să discut despre școală ,să fiu genul de elev pentru care școala e o catastrofă ,cu oameni răi,și colegi nemernici-nu pentru că ar fi așa.

Și sticla s-a dus cînd s-a stins...

Pornesc să-mi strecor gîndurile prin ceea ce am simțit recent și dau de admirația care o am spre ceea ce faci tu,cel mai drăgălaș omuleț.Și pentru că-ți folosesc cele mai drăguțe cuvinte mă simt vinovată,pentru că nu aș mai vrea ca cineva să-ți mai audă glasul care în dimineața posomorîtă ar deschide Soarele cu un singur:Bună dimineața! 

Acest lucru este doar o chestie de măiestrie,că cine dracu va mai putea să trezească Universul la 5 dimineața,tu!Și atunci realizez că tu întradevăr nu-mi ești alături,că-n izolarea mea morală îmi joacă hora niște chestii care le țin pentru mine de sărbători naționale.Cît de frumos e să ai o imaginație care îți permite să deschizi sufletul și să începi să desenezi acolade peste inimă,și să trasezi semne de întrebare peste vene,și știu că daca îți voi zice prostia asta,mă vei contrazice,că *unde, Ana, tu în Anatomie ai auzit de așa ceva?*,niciunde.Iar scriitori uită,că de o oră încoace tot scriu,și am pierdut pe drum multe idei care am să ți le zic joi noaptea.Nu acum,pentru că nu ești cu mine.

Și mii dor,să-ți completez emoțiile și mișcările,ca puzzle-ul iubirii noastre să fie complet.

Vezi tu,paturile s-au schimbat,pernele s-au întors de sute de ori pe partea rece,dar eu tot dorm în liniște cînd știu că mă cuprinzi.Dacă te vei uita atent vreodată în capul meu,să nu-mi strici sertarul cu sentimentele interioare,să-l deschizi incetișor și să te uiți atent cîte momente petrecute în doi,le port ca o comoară zi de zi cu mine.Cu tine m-am învățat să păstrez tot ce am mai sfînt și mai frumos.Dragostea noastră respiră și chiar sper să o facă mereu,să-i aud respirația sacadată ori de cîte ori ești departe.Dragostea noastră plină de dor...

S-au stins,toate lumînările și-au plecat capul în fața noastră...

Te iubesc atît de mult,ca un taifun cînd te apropii..