Nu te-aș schimba nici daca ar seca Pamîntul și ar trebui să te storc de iubire,niciodată.Pentru că te port ca un pulover care mereu mă înghimpă,dar plăcut oarecum.În nopțile în care nu vii,aprind toate lumînările din casă și vorbesc pînă ce nu se sting toate.Mă strădui să-mi suport greutatea gîndurilor pînă ce adorm cu capul în flori,și nu pentru că stau la mine pe masă,ci pentru că le visez eu.Și îmi torni vin,imaginar,dar atît de aproape.Te simt de parcă la fiecare pahar aș primi un sărut,și cu cît beau mai mult cu atît mă simt mai umilită în fața ta.Eu povestesc despre cum noi ne-am cunoscut,pentru că ori de cîte ori cineva mă pune să-i descriu un anumit moment interesant din viața mea,încep cu aceiași istorie:o dată cînd eram răcită....
Apoi încep să discut despre școală ,să fiu genul de elev pentru care școala e o catastrofă ,cu oameni răi,și colegi nemernici-nu pentru că ar fi așa.
Și sticla s-a dus cînd s-a stins...
Pornesc să-mi strecor gîndurile prin ceea ce am simțit recent și dau de admirația care o am spre ceea ce faci tu,cel mai drăgălaș omuleț.Și pentru că-ți folosesc cele mai drăguțe cuvinte mă simt vinovată,pentru că nu aș mai vrea ca cineva să-ți mai audă glasul care în dimineața posomorîtă ar deschide Soarele cu un singur:Bună dimineața!
Acest lucru este doar o chestie de măiestrie,că cine dracu va mai putea să trezească Universul la 5 dimineața,tu!Și atunci realizez că tu întradevăr nu-mi ești alături,că-n izolarea mea morală îmi joacă hora niște chestii care le țin pentru mine de sărbători naționale.Cît de frumos e să ai o imaginație care îți permite să deschizi sufletul și să începi să desenezi acolade peste inimă,și să trasezi semne de întrebare peste vene,și știu că daca îți voi zice prostia asta,mă vei contrazice,că *unde, Ana, tu în Anatomie ai auzit de așa ceva?*,niciunde.Iar scriitori uită,că de o oră încoace tot scriu,și am pierdut pe drum multe idei care am să ți le zic joi noaptea.Nu acum,pentru că nu ești cu mine.
Și mii dor,să-ți completez emoțiile și mișcările,ca puzzle-ul iubirii noastre să fie complet.
Vezi tu,paturile s-au schimbat,pernele s-au întors de sute de ori pe partea rece,dar eu tot dorm în liniște cînd știu că mă cuprinzi.Dacă te vei uita atent vreodată în capul meu,să nu-mi strici sertarul cu sentimentele interioare,să-l deschizi incetișor și să te uiți atent cîte momente petrecute în doi,le port ca o comoară zi de zi cu mine.Cu tine m-am învățat să păstrez tot ce am mai sfînt și mai frumos.Dragostea noastră respiră și chiar sper să o facă mereu,să-i aud respirația sacadată ori de cîte ori ești departe.Dragostea noastră plină de dor...
S-au stins,toate lumînările și-au plecat capul în fața noastră...
Te iubesc atît de mult,ca un taifun cînd te apropii..
No comments:
Post a Comment