-Frumos portret.
-Mulțumesc mult.
-Cine e?
-Tu,tu,întotdeauna ai fost doar tu!
Îmi doresc această scriere să nu treacă pe lângă ochii tăi,să nu fiu frunza care a zburat deasupra capului tău în această toamnă,vreau să fiu zăpada care o aștepți atât de mult în această iarnă caldă.
Știi că fiecare sărut și atingere trebuie să aibă o topică?Care topică? Evident că a îmbrățisărilor noastre.Oare fiorii tot au cuvinte?Mi-aș dori să da!Mi-aș dori ca la fiecare respirație adâncă din sufletul meu tu să ai fiori,ca la fiecare privire tu să simți cum curge prin tine cea mai pură apă,ca la fiecare sărut să simți cum cad stele și să reușești să-ți pui milioane de dorințe.Care se îndeplinesc evident.Nu râde te rog mult,știi că deseori vorbesc metaforic,însă aici mă vezi pe mine și mă cunoști cel mai bine,fix în momentul în care încep să-mi pierd cumpătul.Atâtea dublicate de personalități mi-am proiectat încât acum nu mai știu în ce spectacol aș mai vrea să joc,și aparent mi-am pierdut fața adevărată și am ales prea multe măști.Știu că nu prea ai să înțelegi,dar am încercat constant să fiu în mai multe locuri deodată,și totuși,în final,tot acasă mă trage sufletul.Dar oare unde sunt acasă?
Permite-mi să evadez,oriunde.În altă lume,pe altă Planetă,oriunde cred că m-aș simți în siguranță decât pe Pământ.Vreau să mă trezesc în fiecare dimineață cu priveliștea oceanului,cu liniștea mea interioară,cu mirosul dulce de cafea și pliculețe de zahăr.
Vreau să-mi scald trupul în apa sărată,ca să-mi simt durerile,rănile deschise,și să stau atât de mult,până ce am să mă vindec de toate.Nu vreau să crezi că cineva m-a făcut să mă simt așa,eu am ales să ajung aici.Am ales să ajut,să uit,să cad,dar să nu plec niciodată.Știi extrem de bine că plec de acolo de unde nu mai sunt așteptată și unde nu mai sunt dorită de mult timp.Timpul ăstă...
Mama mă întrebase dacă timpul mă ajută să mă vindec sau nu,și i-am zis că nu țin cont de fuga timpului ci de fuga schimbărilor ce se produc în mine.Mai poți?Mă mai asculți,sau doar mă auzi?
Când am să realizez câte greșeli am făcut,te rog mult,cel care decide destinul meu,lasă-mă să simt toată durerea care a fost provocată de către mine.M-aș întoarce într-un infinit,de liniște și miros de ceai de mentă.M-aș întoarce într-o căldură eternă,într-o pernă atât de pufoasă,și într-un pat alb.Dar până când am să inchid muzica,și am să meditez...la călătorii în interiorul meu.
-De ce eu?
-Simt că tu ai fost cea mai mare greșeală,dar cea mai plăcută alegere.
-Mulțumesc mult.
-Cine e?
-Tu,tu,întotdeauna ai fost doar tu!
Îmi doresc această scriere să nu treacă pe lângă ochii tăi,să nu fiu frunza care a zburat deasupra capului tău în această toamnă,vreau să fiu zăpada care o aștepți atât de mult în această iarnă caldă.
Știi că fiecare sărut și atingere trebuie să aibă o topică?Care topică? Evident că a îmbrățisărilor noastre.Oare fiorii tot au cuvinte?Mi-aș dori să da!Mi-aș dori ca la fiecare respirație adâncă din sufletul meu tu să ai fiori,ca la fiecare privire tu să simți cum curge prin tine cea mai pură apă,ca la fiecare sărut să simți cum cad stele și să reușești să-ți pui milioane de dorințe.Care se îndeplinesc evident.Nu râde te rog mult,știi că deseori vorbesc metaforic,însă aici mă vezi pe mine și mă cunoști cel mai bine,fix în momentul în care încep să-mi pierd cumpătul.Atâtea dublicate de personalități mi-am proiectat încât acum nu mai știu în ce spectacol aș mai vrea să joc,și aparent mi-am pierdut fața adevărată și am ales prea multe măști.Știu că nu prea ai să înțelegi,dar am încercat constant să fiu în mai multe locuri deodată,și totuși,în final,tot acasă mă trage sufletul.Dar oare unde sunt acasă?
Permite-mi să evadez,oriunde.În altă lume,pe altă Planetă,oriunde cred că m-aș simți în siguranță decât pe Pământ.Vreau să mă trezesc în fiecare dimineață cu priveliștea oceanului,cu liniștea mea interioară,cu mirosul dulce de cafea și pliculețe de zahăr.
Vreau să-mi scald trupul în apa sărată,ca să-mi simt durerile,rănile deschise,și să stau atât de mult,până ce am să mă vindec de toate.Nu vreau să crezi că cineva m-a făcut să mă simt așa,eu am ales să ajung aici.Am ales să ajut,să uit,să cad,dar să nu plec niciodată.Știi extrem de bine că plec de acolo de unde nu mai sunt așteptată și unde nu mai sunt dorită de mult timp.Timpul ăstă...
Mama mă întrebase dacă timpul mă ajută să mă vindec sau nu,și i-am zis că nu țin cont de fuga timpului ci de fuga schimbărilor ce se produc în mine.Mai poți?Mă mai asculți,sau doar mă auzi?
Când am să realizez câte greșeli am făcut,te rog mult,cel care decide destinul meu,lasă-mă să simt toată durerea care a fost provocată de către mine.M-aș întoarce într-un infinit,de liniște și miros de ceai de mentă.M-aș întoarce într-o căldură eternă,într-o pernă atât de pufoasă,și într-un pat alb.Dar până când am să inchid muzica,și am să meditez...la călătorii în interiorul meu.
-De ce eu?
-Simt că tu ai fost cea mai mare greșeală,dar cea mai plăcută alegere.
No comments:
Post a Comment