It takes time.

 "Am un calendar la masa de lucru, pe care vreau să îl ard. "

Așa am dorit să încep textul de azi, dar nu aș fi eu dacă nu aș schimba totul în ultimul moment...

Totuși, chiar am un calendar pe masa de lucru, pe care vreau să îl ard. Nu mai vreau să știu ce dată este, câte zile mai sunt până la vară și când e ziua de naștere, a nu știu cui, nu mai vreau.

Tare mult îmi doresc să mă pot bucura aici și acum, de orice secundă. Și pe toate vreau să le petrec cu tine.

Tot azi am simțit cea mai mare nevoie de până acum, de a te îmbrățișa, deci nu ai idee cat de mult îmi doresc să îți simt brațele care mă strâng strâns și se leagă în jurul meu. 

- Ce? Gata? Atât ai de zis pentru azi?

-Probabil, deși am multe de zis, zilnic.

M-am așezat pe scaun, mi-am îndreptat privirea spre dreapta, spre geamul care duce spre stradă și am început liniștită să privesc afară. Iar o mașină parcată în poartă, zăpada practic topită, doi fumează, și ochii mei se întristează. Nu am mai vâzut atâta singurătate și tristețe într-o singură ogradă.....am devenit o altă specie de oameni, și mii frică să mă gândesc cum o să fim în viitor.

- 3 clienți mi-o urlat azi în telefon și alta de la poștă....

- Și ce ai făcut?

-Am zâmbit, azi eu îs cea deprimată.

Și nu mai există liniște în viețile noastre, sau cel puțin așa cred acum, mi-ar plăcea să mă greșesc.