Am tupeul ca seara după ceaiul de mentă să mă îmbrac în preferata ta cămașă albastru bleu-marin.Chiar dacă în cămașa asta în fiecare zi tu te prezinți în fața directorului,eu dorm în ea.
Am tupeul să-mi lăs părul creț pe spate,în timp ce tu-mi numeri instructiv,fiecare linie de piele de pe gît.
Am tupeul să lăs parfum pe perna mea,ca dimineața plecînd să pregătesc micul dejun,tu să rămîi ademenit de mirosul unic de caramel.Nu-mi aduc aminte dimineața în care nu erai așa de nebun,și în care nu ai întîrziat la servici,pentru a mai sta în preajma mea.Ție îți plăceau picioarele mele care se clătineau domol pe fonul unei piese line,și sincere,dis-de-dimineață.În timp ce eu privesc pe geam prima ninsoare,tu-mi dezbraci încet cămașa,pentru a pleca,iar eu rămîn în claritatea vîntului și peisajului de afară.M-am înbinat cu aerul și am început a zbura prin oraș.Pe îndelete.Te apleci la urechea mea și-mi zici cuvinte dulci,ca să nu mă leși înfometată de vorbe în timpul zilei,și închizi ușa admirativ.Aici.Rămîn eu.Parfumul meu.Iar tu nu.
Mi-am dat seama că am înebunit,că visez amintiri și consum substanțe interzise de lege.Din cauza neliniștei mi se scurge în păr fum de țigară.Îmi clatin din nou creții prin părți și admir ochii calzi în oglindă.
Acolo a rămas doar trupul meu,fără cămașa ta,nimic.Tropăitul tău pe coridor devine tot mai intens,și într-o fugă revii în casă:
-Nu pot eu fără tine,nu pot!
-Hm...
-Ce faci tu din mine?Vrăjitoare ce ești!
-Nu sunt,eu doar te consum,
-Poți s-o faci mai încet?
-Nu.Ai văzut vreodată o consumare domoală?Eu nu!
În lumea cu etaje,și speranțe,eu rămîn aici,în ipostaza de vînt și caramel,și-mi lipesc fericirea de un larg perete.Un perete umplut cu poze,care triste care pline de beautitudine.Un simplu perete care îți întruchipează un infinit de sentimente și trăiri.
-Eu te respir,te beau...înțelegi cum consumarea devine o dependență?
În dulap sunt toate costumele tale,îmi strecor năsucul,și le fac o scurtă călătorie în splendoarea ta.O mică aventură în parfumul tău și eleganța spirituală.
-Eu te admir,te ador...înțelegi cum consumarea devine o dependență?
Cafeaua lăsată de tine pe masă,este doar supravegheată de ochii mei triști și lăcrimați,iar perna pe care dormi tu,este cuprinsă de mii de ori.
-Eu...înțelegi cum consumarea devine dependență?!?!
Am tupeul să-mi lăs părul creț pe spate,în timp ce tu-mi numeri instructiv,fiecare linie de piele de pe gît.
Am tupeul să lăs parfum pe perna mea,ca dimineața plecînd să pregătesc micul dejun,tu să rămîi ademenit de mirosul unic de caramel.Nu-mi aduc aminte dimineața în care nu erai așa de nebun,și în care nu ai întîrziat la servici,pentru a mai sta în preajma mea.Ție îți plăceau picioarele mele care se clătineau domol pe fonul unei piese line,și sincere,dis-de-dimineață.În timp ce eu privesc pe geam prima ninsoare,tu-mi dezbraci încet cămașa,pentru a pleca,iar eu rămîn în claritatea vîntului și peisajului de afară.M-am înbinat cu aerul și am început a zbura prin oraș.Pe îndelete.Te apleci la urechea mea și-mi zici cuvinte dulci,ca să nu mă leși înfometată de vorbe în timpul zilei,și închizi ușa admirativ.Aici.Rămîn eu.Parfumul meu.Iar tu nu.
Mi-am dat seama că am înebunit,că visez amintiri și consum substanțe interzise de lege.Din cauza neliniștei mi se scurge în păr fum de țigară.Îmi clatin din nou creții prin părți și admir ochii calzi în oglindă.
Acolo a rămas doar trupul meu,fără cămașa ta,nimic.Tropăitul tău pe coridor devine tot mai intens,și într-o fugă revii în casă:
-Nu pot eu fără tine,nu pot!
-Hm...
-Ce faci tu din mine?Vrăjitoare ce ești!
-Nu sunt,eu doar te consum,
-Poți s-o faci mai încet?
-Nu.Ai văzut vreodată o consumare domoală?Eu nu!
În lumea cu etaje,și speranțe,eu rămîn aici,în ipostaza de vînt și caramel,și-mi lipesc fericirea de un larg perete.Un perete umplut cu poze,care triste care pline de beautitudine.Un simplu perete care îți întruchipează un infinit de sentimente și trăiri.
-Eu te respir,te beau...înțelegi cum consumarea devine o dependență?
În dulap sunt toate costumele tale,îmi strecor năsucul,și le fac o scurtă călătorie în splendoarea ta.O mică aventură în parfumul tău și eleganța spirituală.
-Eu te admir,te ador...înțelegi cum consumarea devine o dependență?
Cafeaua lăsată de tine pe masă,este doar supravegheată de ochii mei triști și lăcrimați,iar perna pe care dormi tu,este cuprinsă de mii de ori.
-Eu...înțelegi cum consumarea devine dependență?!?!
No comments:
Post a Comment