Acum.

"Mi-am cumpărat o carte,de fapt nu,am primit-o în dar. Sau nu știu,încă nu m-am decis sub ce formă a ajuns această carte la mine. Ideea este că doar o am sau despre cărți nu putem spune că "le avem"? Nu avea nici un titlu,doar coperta din piele cafenie. Un cafeniu frumos,care îți fura instant atenția. Așa am căzut și eu în capcană,de copertă de fapt. Și cum se zice acolo? Nu judeca cartea după copertă? Ei,eu nici nu am vrut,conta mult ce am să citesc în interior. Am citit numele autorului,a redacției și atât,altceva nu am mai primit nimic din informația despre carte. Am intrat greu în sens,de parcă nu înțelegeam nimic din ce citeam și reveneam iar și iar la fiecare propoziție. Am intrat la un moment dat în ritm,într-un ritm de vals. Într-un ritm de vals liniștit,care mi-a adus emoții. Mi-a adus tremuratul sub piele și căldura din suflet. Dar recunosc,mai grea carte de înțeles nu am mai văzut. Trebuia să deschid dicționare,să învăț limbi noi,să descifrez sensuri ca să ajung unde trebuie. Mii greu pur și simplu să înțeleg.
-Și ce faci mai departe? Lași cartea?
-Evident că nu.
-Păi la ce bun dacă nu o înțelegi?
-Pentru că toate lucrurile greu de citit,ascund o comoară.
Și această comoară mi-o doresc chiar eu. Cumva mă cheamă.
Realizez frica,o simt cum aleargă după mine,însă eu,nu am să mă opresc. Oricine ar încerca să mă ajungă,nu va putea,eu nu mă dau bătută.
-Bine,bine,dar câte pagini are?
-Nu știu?
-Cum adică? Nu are o ultimă pagină?
-Nu. Și chiar realizam asta. Nu este un sfârșit. Ce iubesc eu,nu are sfârșit.

Și nici măcar nu vorbeam despre cărți,iubire!"