Sa ma iubesti pe mine.

De cite ori ma intreaba cineva de cit timp sunt cu tine,nu-mi vine in cap cifra de pastrare a iubirii,ci primele momente cind te-am vazut.Nustiu de ce mi s-a memorat acest gest,oare pentru ca atunci nu-mi  apartineai?Si de atunci cea mai mare dorinta a mea ramine ca tu sa-mi vorbesti tot,in cele mai mici detalii.Stiu ca ne curge in singe sa iubim cu urechile(femeile..),dar eu sunt strania creatura care aude si schematizeaza ce vede,apoi iubeste.Am coplicat textele de pe coloana mea vertebrala,doar ca sa nu incepi sa ma compari cu fetele din gitul tau,sa nu ai cu ce compara...Sau oare eu am fost cea care ti-am sarit in git,si ti-am cusut traiectorii in directia mea.Bun,hai sa luam altfel,ca am obosit,tu m-ai dorit atunci cind am facut-o si eu,sau la tine a venit cu timpul?

"-Ce prostesc Mika,sa adresezi permanent intrebari la care nu vei primi niciodata raspuns!
Am zimbit si m-am facut ca nu am auzit ce mi-a zis."

Ieri am vrut sa-mi fac o rezervare pe booking in Inima ta,dar atunci am inteles ca nu stiu data plecarii din casuta ta,nu stiu cind ai sa-mi faci bagajele si ai sa mi le arunci demonstrativ peste fereastra. Stii ca in filme,cind femeia sau barbatul au prea multe cerinte sau asteptari,ajung a-si arunca ciorapii si lengeria peste ferestre. Iar atunci totul,parfumul,istoriile,trairile incep sa zboare si ele impreuna cu terfele.Si apoi urmeaza certuri la balcon ca sa auda vecinii,vesela stricata,cuvinte usturatoare,dar noi nu ne certam,noi ne batem...Daca sa-mi aduc bine minte,ai inceput sa arunci cu perne in mine cind am inceput sa vorbesc prea tare,ce de tare nu iubesc certurile.

"-Si ce ai facut atunci?I-ai ascuns cheile de la masina ca sa nu plece?
-Ei da,putea sa plece sa faca o primblare,dar eu nu doream sa plece!
-Si ce ai facut ca sa-l tii calm alaturi?
-I-am zis ceva ce l-a facut sa ma priveasca atent citeva minute."

Pentru viitorul nostru,am o rugaminte,du-ma la concertul lui Chet Faker si saruta-ma in mijlocul multimii.

Aștept răspuns.

M-a întrebat astăzi cineva dacă am fost vreodată îndrăgostită și..după două secunde de așteptare..
-Posibil.
-A,încă nu ești sigură dacă a fost sau nu?
Și discuția s-a pierdut,de ce am zis posibil?De ce?Știam sigur răspunsul,și încă nu e la trecut,sunt îndrăgostită acum,și o simt asta ca frigul de sub piele.Ce doream eu să demonstrez?Să prezint un interes spre o discuție aprinsă?Nu mai știu...
Cert este că nu știu unde se ajunge cu îndrăgosteala asta,de unde pornește și unde își are capătul,sau dacă are început și sfîrșit măcar,habar nu am...dar vreau să știu.
Și abia acum după ce analizez situația,acum am înțeles la ce m-am gîndit eu în acele mici și neînsemnate două secunde,dar tu ești îndrăgostit de mine?
Șapte luni în urmă nu credeam în singurătate,defapt nu știam că ea distruge,acum am înțeles ce face singurătatea din om.Te lasă,te lovește cu capul de pămînt și te lasă în propria ta suferință,nu mai face nimic altceva.Și totodată care e antonimul cuvîntului singurătate?Comuniune,companie,împreună..
Cred ca cel mai bun antonim ar fi NOI,și nimeni altcineva.Opusul tuturor negărilor și neglijărilor și lacrimilor și durerii,opusul a tot ce este rău și dureror.
Dar NOI din ce ne compunem,din eu și tu,sau alte mofturi?Mi-aș dori tare mult să cred că NOI,suntem EU și TU,și atît.
Îmi doresc atît de mult acest lucru,pentru că totul se anulează în viața mea cînd apari tu,pentră că aș aștepta o zi întreagă sunetul tău și dacă nu e de la tine,înseamnă că nu sunt mulțumită,pentru că pe tine te aștept din apus.Oriunde ai pleca tu,te-aș aștepta o veșnicie(nu am zis "cred" pentru că eu știu asta).Mii deajuns să te știu undeva la capătul meridianului,ca să am puterea de a mă ridica dimineața din pat.Cineva o să mă critice pentru că mi-am legat lumea mea de tine,și acel critic poți fi chiar tu!
"Cînd vii?Te aștept și mii dor",cea mai frumoasă scrisoare de dragoste.În totalitate gîndurile mele și-au făcut spațiu în limita ta,sau invers,nu sunt sigură cum lucrează această etapă în viață,cred că așa.
Vreau să te sărut cu riscul de a fi sărutată pînă la sînge,vreau să te cuprind cu riscul de a mă pierde în brațele tale,vreau să dorm lîngă tine cu riscul de a rămîne în visurile tale,vreau să risc cu tine.
Și nu-mi pot explica de ce în fiecare duminică seara încep să-mi aduc aminte de momentele petrecute cu tine,defapt îmi aduc aminte de momentele cînd ultima oară m-am gîndit la amintirile cu tine.Chiar nu găsesc nici un răspuns la această dilemă.
Mă mai întreb cum rămîne cu durerile care ni le provocăm,sau ele rămîn doar niște urme de gloanțe cicatrizate în piele,și pînă cînd oare..
Îmi place întotdeauna să las loc pentru meditație,cititorilor mei.
Și poate nu e ziua potrivită,nu e ora perfectă,nu e anotimpul cel mai cald,și depărtarea...dar tu ești îndrăgostit de mine?

Aștept răspuns.

După virgule,se pun doar trei puncte.

Cînd îmi piepteni părul de sus în jos,văd cum se colorează florile de pe spatele tău.Nu te teme,nu am pătruns atît de adînc în gîndurile tale ca să te fac să citești ce scriu acum,pentru că defapt nu o fac pentru asta,o fac pentru că îmi place mult să-mi las gîndurile aici.Aici..
Pe lîngă toate astea,cea mai mare dorință a mea este ca tu de azi în colo să știi doar numele meu.Să fiu eu cea de unde îți i-ai un început,unde sfîrșești fiecare zi de lucru,și de unde pornești de la început,ca o eternitate.O dorință demult tradusă în limba ta,dar neînchipuită încă de ochii tăi frumoși.
Ești binele ce mi-a mai rămas în suflet:familia,prietena,profesorul etc.
O forță ce se mișcă în mine,caută ochii tăi mari,cuvintele existente de 1 an și ceva în urmă,și chiar și sărutul limitat de frig.Te caut să-mi zîmbești,să aduci fericirea în patul meu uscat,să-mi trezești sentimentele frumoase de-o iubire liniștită.Nu te-am rugat niciodată să mă aștepți din somn,te-am implorat să fii acolo cînd am să mă trezesc din visul lucid.Eu nu ți-am fost mereu,deși sper să fiu.Și tresar de la mesajele tale,ce caută vorbe care nu le mai știu,derivate din idei absolut de dulci.
Atît de tare mii dor că ori de cîte ori încerc să adorm îmi întorc spatele spre fereastră ca să încep să te văd cum umbli în casă,enervat că ceva nu ți s-a primit așa cum ți-ai dorit,și totuși atît de enigmatic.
Zi-mi te rog mult,oare am înebunit destul,sau mai am voie?
Vreau să-mi asculți tăcerea,să-i înțelegi fiecare cuvînt,să-mi pui felurite întrebări și totuși în final tăcerea să fie răspunsul la fiecare întrebare a ta.Am ales întotdeauna să nu spun nimic atunci cînd mă cerți,pentru că acolo,pe buzele mele mușcate se găsește istoria faptelor omise sau făcute sau stricate,off...
Cîteodată vorbesc într-o limbă neînțeleasă,încurcată,dar îmi doresc,preț de cîteva minute să poți traduce toată dragostea care o am pentru tine.E oră tîrzie deja,iar mîinile mele tremură pe tastatură,pentru că eu încă nu m-am deprins cu mirosul care-l emani,cu gesturile care poți să mi le arăți.Eu îți ascund numele sub plapumă ca să-l scot peste cîțiva ani,cînd vei fi sigur că eu sunt unica ce ți-ai dori alături.
Vreau să mai prind momentul pentru a suta oară să-ți repet ,că te ador..

Iar o să taci și o să ascultăm respirația..

Probabil mi-aș reda fericirea doar prin dulcele zîmbet al tău,atît de ironic și pătrunzător în același timp,că-mi vine să mușc din buzele cărnoase ori de cîte ori le văd.Așa de agoasantă îmi pare situația că-mi pierd cumpătul cînd ești concentrat și mie îmi rămîne doar să te privesc cum respiri sacadat,încet,repede,lin,fugitiv,în toate modurile posibile o faci atît de patetic.Poate nu ai să mă înțelegi corect,dar îmi pare foarte dubitativă iubirea ta,nepătrunsă în adîncul sufletului meu iubitor deja de mult timp.Tu mă privești pe mine foarte dubios,îmi dai senzația ca am urcat muntele fără ca să te chem pe tine să mă săruți în vîrf,nu a muntelui,ci în vîrful legăturii dintre noi doi.Ca norul lipit de cer,ca Soarele în Univers,ca Adam și Eva,ca Tu...
Sunt lucruri și sensuri în viață care le-am înțeles doar prin prezența ta în substratul pielii mele,care îmi provoacă trăiri atît de adînci.Încerc să-mi stăvilesc lacrimile cînd mii dor,și nu mi se primește oricît de tare nu m-aș chinui să-mi închid ochii și să număr 24 de ore pînă la ziua urmatoare.Mii greu să recunosc în fața ta că nu văd veșnicia fără ochii tăi cu care am început să visez,mii greu să-ți zic că vreau să mă iubești,mii greu să clipesc ca să nu pierd mișcările importante a mîinelor tale puternice,mii frică să greșesc în viața ta și apoi să nu pot reveni la punctul corect.Oare am scăpare?
Sunt chestii care îmi vor aduce aminte de tine mereu,de care nu am să mă pot despărți.Vreau să simt brațele tale aici,în jurul abdomenului meu rece,la locul lor,la casa lor.Să ne unim simultan,într-un întreg cerc,infinit,rotund,nu neapărat colorat,dar uniți în el.Îmi lipsesc amintirile pierdute din care am devenit serioși,tu matur,eu copilaș.
Cu toate astea,tu ar trebui să știi că eu te iubesc!Că dragostea mea nu are limite,și dacă tu ai să-mi permiți acest cadou,eu am să te iubesc toată viața.Vezi tu oamenii se mai și uită,iubesc,se iartă,se urăsc,însă la mijlocul tuturor acestor trăiri trebuie să fie iubirea,iar întotdeauna la mijloc pentru mine ești Tu!


Te sărut.

De ce sentimentele și-au luat vînt.

Nu te-aș schimba nici daca ar seca Pamîntul și ar trebui să te storc de iubire,niciodată.Pentru că te port ca un pulover care mereu mă înghimpă,dar plăcut oarecum.În nopțile în care nu vii,aprind toate lumînările din casă și vorbesc pînă ce nu se sting toate.Mă strădui să-mi suport greutatea gîndurilor pînă ce adorm cu capul în flori,și nu pentru că stau la mine pe masă,ci pentru că le visez eu.Și îmi torni vin,imaginar,dar atît de aproape.Te simt de parcă la fiecare pahar aș primi un sărut,și cu cît beau mai mult cu atît mă simt mai umilită în fața ta.Eu povestesc despre cum noi ne-am cunoscut,pentru că ori de cîte ori cineva mă pune să-i descriu  un anumit moment interesant din viața mea,încep cu aceiași istorie:o dată cînd eram răcită....

Apoi încep să discut despre școală ,să fiu genul de elev pentru care școala e o catastrofă ,cu oameni răi,și colegi nemernici-nu pentru că ar fi așa.

Și sticla s-a dus cînd s-a stins...

Pornesc să-mi strecor gîndurile prin ceea ce am simțit recent și dau de admirația care o am spre ceea ce faci tu,cel mai drăgălaș omuleț.Și pentru că-ți folosesc cele mai drăguțe cuvinte mă simt vinovată,pentru că nu aș mai vrea ca cineva să-ți mai audă glasul care în dimineața posomorîtă ar deschide Soarele cu un singur:Bună dimineața! 

Acest lucru este doar o chestie de măiestrie,că cine dracu va mai putea să trezească Universul la 5 dimineața,tu!Și atunci realizez că tu întradevăr nu-mi ești alături,că-n izolarea mea morală îmi joacă hora niște chestii care le țin pentru mine de sărbători naționale.Cît de frumos e să ai o imaginație care îți permite să deschizi sufletul și să începi să desenezi acolade peste inimă,și să trasezi semne de întrebare peste vene,și știu că daca îți voi zice prostia asta,mă vei contrazice,că *unde, Ana, tu în Anatomie ai auzit de așa ceva?*,niciunde.Iar scriitori uită,că de o oră încoace tot scriu,și am pierdut pe drum multe idei care am să ți le zic joi noaptea.Nu acum,pentru că nu ești cu mine.

Și mii dor,să-ți completez emoțiile și mișcările,ca puzzle-ul iubirii noastre să fie complet.

Vezi tu,paturile s-au schimbat,pernele s-au întors de sute de ori pe partea rece,dar eu tot dorm în liniște cînd știu că mă cuprinzi.Dacă te vei uita atent vreodată în capul meu,să nu-mi strici sertarul cu sentimentele interioare,să-l deschizi incetișor și să te uiți atent cîte momente petrecute în doi,le port ca o comoară zi de zi cu mine.Cu tine m-am învățat să păstrez tot ce am mai sfînt și mai frumos.Dragostea noastră respiră și chiar sper să o facă mereu,să-i aud respirația sacadată ori de cîte ori ești departe.Dragostea noastră plină de dor...

S-au stins,toate lumînările și-au plecat capul în fața noastră...

Te iubesc atît de mult,ca un taifun cînd te apropii..

Ne vedem mîine dimineață.

Cîte idei mi-ai dat și mi-ai distrus deodată decînd te cunosc și te iubesc doar pe tine,fericirea mea absurdă. Atît de ilogică încît,Doamne,aș mai cere o viață alături de tine,ca să te mai cunosc.
Pînă la venirea ta în Lume eu nu știam cum arată un zîmbet adevărat,cum se simte ura și ipocritul sentiment de gelozie...
Am senzația că donez zilnic senimente în coșul sufletului tău,și strîngi acolo:poze,trăiri,citate,romane,dialoguri,efemere gînduri,și fața-mi luminată de stele.Nu pot ține pasul cu tine,am uitat ce mai înseamnă iubirea prezentă în jurul meu.
Mi s-a repetat și spus de nenumărate ori că am să ajung la momentul din viață cînd povestea mea o să cadă,cînd naivitatea mea o să fie cel mai strîns cuțit în spate,și nu am crezut.Pînă ieri defapt.Pînă cînd mi-am dat seama că sunt înapoiată cu ideile despre iubirea de azi.Mi s-a spus că dacă eu nu sunt acolo sau dacă nu fac eu ceva,păi altcineva în locul meu o face!
Defapt știam acest lucru,dar nu știam intensitatea și logica adevărată care ascunde această idee.Am rămas cu dorința de iubirea adevărată,cu amintirile sentimentelor sincere și cu imaginea putrezitelor concepții  de acum. Conștientă am fost că odată cu iubirea apar și răni,dar în cazul în care ai cicatrici,rănile se suprapun pe dureri tăcute. Gîndurile mele devind atît de gălăgioase că-mi vine sa le omor,fiindcă din cauza lor devin nebună.
Dintre toate problemele cu care ne ciocnim,ale tale sunt cele mai importante,pentru ca eu am doar mofturi prostești de indrăgostit. Am observat de curînd că oamenii caută tot mai mult sens în iubire,eu la rîndul meu o acoper tot mai mult pentru că îmi place să o simt. Ni-am așternut iubirile în cearșafuri albe și în pături moi,în timp ce voi vă măturați sentimentele.
Și nu am vrut să complic nimic din nuanțele tale de roșu sau bordo,sau dracu știe ce culoare,am vrut doar să comunic cu tine la același nivel perfect de oameni iubiți și iubind un singur și cel mai frumos om. Dar mi-am dat seama că nu e nimic mai greu decît conversația între doi oameni,care se iubesc egal,cel puțin asta este în visul meu din noaptea mai trecută...
Sunt pregătită,în ciuda tuturor ideilor să mă completezi doar tu,să mă colorezi în curcubee negre sau albe,cel puțin nu foarte colorate.Pot să fiu și fluturele tău care îți va purta istoria în fiecare zi,și va muri cu identitatea corpului tău copt.Demult deja.
Acum aș vrea să opresc timpul în loc,să-ți scot creierul. să-ți șterg toate amintile și să lăs acolo doar momentele petrecute cu mine...fu,ce egoistă sunt.
Aici eu ar trebui să tac,întrucît sunt formată din Dragoste.

Într-o carte de Anatomie.

Nu am scris deja de 3 luni,că tocmai și mîinile au uitat cît de rapid eu puteam imprima,că tocmai atît de repede am început a compune uitînd că nici măcar nu am denumirea acestui text,și nici gînduri,și nici idei,eu pur și simplu m-am așezat să scriu.Despre ce? Eu nu am idee...
De cîte ori mă întrebă cineva care e rostul încercărilor,eu le răspund că nu știu,eu pur și simplu încerc.La fel a fost și cu tine,nu știam sigur dacă mă vei primi în inima ta,eu am încercat să-mi găsesc singură loc în ea.De cîte ori timp de 11 luni de cînd te plac,mi-am dorit să vezi ceea ce văd eu prin tine.Cîteodată,mă uit în jur,și văd cum oamenii își pierd timpul pe țigări,mașini,femeie proaste,afaceri,iar eu pierd timpul doar gîndindu-mă că posibil în viața aceasta nu ti-aș fi cunoscut. Nu,chiar nu-mi doresc să fi împărțit cu altcineva aceleași sentimentele și aceleași cafele vărsate pe cearșaf.Unicul moment de care mă tem pînă la carne este de pierderea ființei tale,cu atîta greutate te-am obținut.Și mă întreb inutil zi de zi-oare mă vei iubi mereu,sau nu?Și chiar dacă inima îmi strigă Da,trebuie să mai aștept ani pentru a vedea acest moment fericit din viața mea.Mă pierd cînd mă gîndesc că pînă acum,17 ani și ceva,nu am primit nimic de preț,decît fericirea ta,nu am nimic cu ce aș putea să mă mîndresc.Altceva ești tu,viitor medic,atotștiutor,și un mare inteligent.De aceea pentru mine tu ești de neprețuit,fiindcă nu mai am prieteni,că nu mai am în cine găsi sinceritatea copiilor mici,ci doar tu îmi dai răgaz pentru copilărie și bătăile cu perna.Iar cel mai înalt ideal la care pot eu spera,este..știi tu care!

Frumusețea ta de bărbat îmi închide ochii,și mă adoarme pentru zeci și mii de minute albe.

A existat o perioadă a vieții mele,cînd nu simțeam nimic,cînd mi-am închis ușa sentimentelor mele și tot mergeam.Tu ai fost cel care mi-a dat de înțeles că nu avem de ales,că trebuie să fim loviți,dar totuși de cine? Noi alegem

Cu ochii somnoroși,în fiecare dimineață de duminică te privesc cum dormi,cum razele de soare se aranjează timptil pe ochișorii tăi ca să nu te trezească,iar tu cu mîinile te ascunzi de ele.Ți-am tot analizat anlunele de pe gît și atunci cînd am încercat să mă ridic din pat,ți-ai deschis frumoșii tăi albaștri ochi care m-au privit de dimineață.