Îmi vine să plîng,dar dacă aș plînge nu ar veni nimeni să mă salveze.
O femeie plînge îndurerată,plînge de durere,de fericire,de amărăciunea din suflet,de dor,de singurătate,de o neînțeleasă stare sufletească..
Și totuși cînd privesc o femeie plîngînd,deseori îmi dau seama că o face din cauza fragilității care o are din suflet,și nici pe de parte din cauza durerii simțite.Actorii își presoară lacrimile la fiecare pas și la orice motiv educațional.Eu nu.Eu nu sunt actriță și nu mă interesează nici un motiv teatral.
Nu găsesc nimic fals într-o lacrimă,într-o picătură mică din apa de mare,care se prelinge pe obrazul îndurerat.
False pot fi doar interpretările lui de diamante,și un surîs ironic de Dumnezeu.Am observat că spre deosebire de bărbați,femeile reacționează diferit la unele situații amoroase și își arată sufletul prin ochii înlăcrimați.
Azi mi-am dat seama că o femeie poate plînge și la volan,atunci cînd pleacă spre întoarcerea iubirii eterne.
Nu i se oprește privirea nici la semafor,nici la radio care strigă turbat și nici măcar la telefonul care sună alarmat.Sunt de părerea că lacrimile sunt picături sfinte,care trebuie arătate doar persoanele cu o valoare anormal de mare,de exemplu eu nu mi-am permis deseori să plîng în fața cuiva,ci doar în fața ta!
Mă căiesc pentru faptul că persoanele din camera care se aflau lîngă balconul meu,mi-au auzit durerea înăbușită de demult în suflet,și chiar au și picat în capcana suferinței mele către infinit.
Ea trece peste sine,face totul ca să devină demnă de tine,și oricum are nevoie de recunoștina ta,de ascultarea gîndurilor cu care adoarme și cu care se trezește zi de zi.Iar tu o primești cu un zîmbet și cuvinte ipocrite din scenariul tău dezastruos.
El se plictisește ușor,o vrea puternică și plină de viață în timp ce ea stă și ascultă ploaia cum plînge.
Picăturile i se preling pe corp și ea încetișor își stinge amorțeala și dă frîu liber unor calde și amoroase săruturi.Unor săruturi din zilele în care tu erai cu ea împreună,cînd erați cei mai bucuroși îndrăgostiți,cînd nu conta timpul și precipitațiile.
Ea s-a lăsat dusă de val în fața ta,în ochii tăi te ruga să o iubești ca ultima femeie de pe planetă și să-i asculți lacrimile,iar tu pur și simplu ai considerat tot acest episod un amăros scenariu teatral și i-ai închis ușa în fața ochilor albaștri.
Plînge jos,pe o podeaua rece de ora 5,iar durerea nu e neapărat fizică,ci muzica care cîntă în căști,aduce aminte de momentele frumoase.
Mă gîndesc cum plînsul unei femei poate deveni un teatru?Mmm? De ce ai crezut asta?
Nu am fost un robot să mă pui în funcțiune și la fiecare ceartă să încep a sădi oceane,eu doar mi-am deschis inima în fața ta.Nimic mai mult.
Pentru că voi bărbații niciodată nu o să înțelegeți cît e de greu să vezi spatele persoanei la care ții atît de mult,și n-o să vedeți durerea ce coace ca un covrig în sufletele îndurerate.
Cît e de greu să primești mesaje fără text și să aștepti răspunsul la romanele tale de dragoste.
Deschidem ochii spre Univers și mai vărsăm,o ultimă lacrimă...
O femeie plînge îndurerată,plînge de durere,de fericire,de amărăciunea din suflet,de dor,de singurătate,de o neînțeleasă stare sufletească..
Și totuși cînd privesc o femeie plîngînd,deseori îmi dau seama că o face din cauza fragilității care o are din suflet,și nici pe de parte din cauza durerii simțite.Actorii își presoară lacrimile la fiecare pas și la orice motiv educațional.Eu nu.Eu nu sunt actriță și nu mă interesează nici un motiv teatral.
Nu găsesc nimic fals într-o lacrimă,într-o picătură mică din apa de mare,care se prelinge pe obrazul îndurerat.
False pot fi doar interpretările lui de diamante,și un surîs ironic de Dumnezeu.Am observat că spre deosebire de bărbați,femeile reacționează diferit la unele situații amoroase și își arată sufletul prin ochii înlăcrimați.
Azi mi-am dat seama că o femeie poate plînge și la volan,atunci cînd pleacă spre întoarcerea iubirii eterne.
Nu i se oprește privirea nici la semafor,nici la radio care strigă turbat și nici măcar la telefonul care sună alarmat.Sunt de părerea că lacrimile sunt picături sfinte,care trebuie arătate doar persoanele cu o valoare anormal de mare,de exemplu eu nu mi-am permis deseori să plîng în fața cuiva,ci doar în fața ta!
Mă căiesc pentru faptul că persoanele din camera care se aflau lîngă balconul meu,mi-au auzit durerea înăbușită de demult în suflet,și chiar au și picat în capcana suferinței mele către infinit.
Ea trece peste sine,face totul ca să devină demnă de tine,și oricum are nevoie de recunoștina ta,de ascultarea gîndurilor cu care adoarme și cu care se trezește zi de zi.Iar tu o primești cu un zîmbet și cuvinte ipocrite din scenariul tău dezastruos.
El se plictisește ușor,o vrea puternică și plină de viață în timp ce ea stă și ascultă ploaia cum plînge.
Picăturile i se preling pe corp și ea încetișor își stinge amorțeala și dă frîu liber unor calde și amoroase săruturi.Unor săruturi din zilele în care tu erai cu ea împreună,cînd erați cei mai bucuroși îndrăgostiți,cînd nu conta timpul și precipitațiile.
Ea s-a lăsat dusă de val în fața ta,în ochii tăi te ruga să o iubești ca ultima femeie de pe planetă și să-i asculți lacrimile,iar tu pur și simplu ai considerat tot acest episod un amăros scenariu teatral și i-ai închis ușa în fața ochilor albaștri.
Plînge jos,pe o podeaua rece de ora 5,iar durerea nu e neapărat fizică,ci muzica care cîntă în căști,aduce aminte de momentele frumoase.
Mă gîndesc cum plînsul unei femei poate deveni un teatru?Mmm? De ce ai crezut asta?
Nu am fost un robot să mă pui în funcțiune și la fiecare ceartă să încep a sădi oceane,eu doar mi-am deschis inima în fața ta.Nimic mai mult.
Pentru că voi bărbații niciodată nu o să înțelegeți cît e de greu să vezi spatele persoanei la care ții atît de mult,și n-o să vedeți durerea ce coace ca un covrig în sufletele îndurerate.
Cît e de greu să primești mesaje fără text și să aștepti răspunsul la romanele tale de dragoste.
Deschidem ochii spre Univers și mai vărsăm,o ultimă lacrimă...
