Oki Doki

Singurul neajuns al oamenilor,din toate secolele,din toate visele,este prostia!
Prostia de a omite sentimentele cu care trăiești și să le lovești dureros de sticlă.
Noi oamenii știm să iubim cu lumina aprinsă doar dacă închidem ochii,pentru că știm,avem timp pentru iubire.Știm și,nu știm,în același timp.
Știm a iubi în scris,și în cursuri teoretice.Deseori iubim pînă ce rămînem fără identitate,și rareori pînă ce ne pierdem casa.
În ciuda la ceia ce ați auzit,sau la ceia ce pretindeți că știți,contrariile nu se atrag nicicum și niciodată.
Contrariile se mănîncă reciproc.
Nimănui nu i-am zis,dar vreau să-mi trăiesc viața într-un mare oraș,dar unde nimeni să nu mă știe! Unde doar tu să-mi știi numele..unde doar tu să-mi știi ochii,unde doar tu să știi să mă săruți..
Vă pot spune totul la un pahar de vin și cîteva lalele albe,am să-mi topesc amarul în acel pahar și am să încep să-mi descarc sufletul pe masă,iar voi să strînge-ți rămășițele.
Cineva mi-a spus că dacă nu iubești degeaba scrii,dacă nu iubești,nu înțelegi viața defapt.
Recent mi-am ținut un discurs în fața ferestrei mele,mulțumind mamei pentru toate sfaturile și inimii mele că a avut răbdare să țină torbe de emoții.
Excesul de endorfine a fost atunci cînd mă povesteam despre mine,tot mie,și cînd mă descriam pe mine,tot mie,și cînd cîntam despre mine,tot mie.
Așa am o stare de deja-vu mortal,cînd totul mi se pare cunoscut și atît de dramatic,cînd caut ieșirea din capcană și fug în direcții diferite. Cînd mă calmez și mă așez la masă,cu tine,cu ceaiul meu de mentă,și surplusul de zîmbete dulci.
Opulență.Surplus.Puțin din una,puțin din alta,și amestecul devine toxic.
De ce nu?O esență bogată.E chiar mai mult decît îmi trebuie,și mai mult decît așteptam.
Viața e bogată,bine.Dar ceia ce caut eu,am să simplific.Am să fac să fie scump doar pentru mine,și de neînțeles pentru alții. Așa am să fac.Am să fiu eu profesoară,și am să-mi simplific viața.
Ca un chirurg care lucrează doar cu instrumente necesare,și doar cu învățături de bază.
Mi-ar plăcea să-ți povestesc chiar ție,despre zilele uimitor de frumoase,despre care nimeni nu povestește,la care mă gîndesc doar eu.
Numai eu pot ști că privesc orbește,înspre orizont,privesc orbește...

Cum bate inima pentru tine,nu-i inimă să mai bată.

Fă un simplu exercițiu de imaginație,și închipuiește-ți preț de cîteva secunde,că ai fi trăit o întreagă viață fără mine.Încă puțin în acest joc.Gîndește-te la o lume complet diferită,cu alte reguli,principii și idei de viață.Te gîndești? Bun.
Să presupunem că la un moment dat după multe chestionare și indivizi părăsiți în viața ta,găsești pe altcineva,nu pe mine!
Să presupunem că are părul drept,extrem de drept,ca peretele de care mă loveai adesea.
Că are ochii căprui,ca pămîntul uscat în timp de secetă,și că are buzele mici,ca sentimentele care le are spre tine.Că poartă rochii și decolteuri largi,și are un corp suplu,de milioane.Știai mai multe despre ea,decît despre mult iubita ta carte,și o cunoșteai din părul brunet.E frumos nu?
Ea o să-ți povestească despre modeling,despre faptul că băieții mor după ea și despre faptul că florile sunt indispensabile.E surprinzător și faptul că o iubești mai mult decît mă iubeai pe mine,și o doreai mai mult decît doreai să-ți fiu alături.Am observat erai bolnav după picioarele ei și după săruturile seducătoare.
Numai că toate astea nu folosesc la nimic,ea rar îți spunea că te iubește,niciodată nu flutura cu sentimente în direcția ta,și nu te ținea falnic de mînă.La ea tristețea nu avea loc,ea nu era romantică și nici nu-ți cînta nopțile ca să te enerveze.Ea nu se trezea la ora 3 și îți spunea că vrea să se descarce în fața ta.
Ea nu se juca cu tine,nu îți pregătea suprize ci doar te bucura cu frumusețea ei.
Să presupunem că seara la o ceașcă de cafea într-un restaurant,eu sunt prietena ei,și voi frumoasa pereche.
Eu sunt aceiași,fata cu părul creț castaniu,ochii albaștri și buzele roșii de la mușcături.Eu nu port des rochii,și n-am corpul suplu și frumos.Ideea este că eu citeam,mult,eu studiam psihologia și demonstram niște comportamente specifice celor indiferenți.Ca deobicei te simți onorat s-o ai pe ea alături,iar eu ascult istoriile din ultimele voastre călătorii.
Posibil am fost fericită pentru voi,nuștiu sigur,ideea este că eu aveam grijă ca visele care le aveam cu tine,să se împlinească.
Am uitat să zic că ea nu te cunoștea,nu cum o fac eu,nu știa că  nu preferi ouăle,că iubești ploaia,locurile tale sensibile,și muzica care o asculți.
La intersecția unde avea doar 2 drumuri,ea trebuia să devină soția ta,sau nu.
Tu ai făcut-o soție de un om cu succes,care e greu de înțeles și foarte ușor de pus pe gînduri.
Ea a rămas femeia ta,acea frumoasă doamnă,care ți-a născut doar un copil pentru că se teme pentru figura ei,care se trezește după ce pleci tu,și care nu te așteaptă cu brațele deschise de la serviciu.
Ea te iubea doar pentru caracterul puternic nicidecum pentru personalitatea ta.
Să presupunem că peste ani,ne revedem la aceiași cafea,voi,căsătoriți,eu în căutarea unor noi idei.
Voi fericiți,eu îngindurată după muncă.Ideea a fost că va-ți găsit repejor,acolo unde cheile le aveați doar voi.Cînd viața o să-ți bată la ușă,tu ai să înțelegi că nu e asta ceia ce-ți doreai,că fericirea e undeva aproape,însă tu n-o vezi.Fericirea ta a murit,într-o situația catastrofală,demonstrînd că viața mea e pe sfîrșit.
Dă să ghicesc?Ai rămas fără nimic?
Felicitări,deschide șampania,bea.
Să știi,cum bate pentru tine inima,nu-i inimă să mai bată.

Prima și ultima cale.

Îmi vine să plîng,dar dacă aș plînge nu ar veni nimeni să mă salveze.

O femeie plînge îndurerată,plînge de durere,de fericire,de amărăciunea din suflet,de dor,de singurătate,de o neînțeleasă stare sufletească..
Și totuși cînd privesc o femeie plîngînd,deseori îmi dau seama că o face din cauza fragilității care o are din suflet,și nici pe de parte din cauza durerii simțite.Actorii își presoară  lacrimile la fiecare pas și la orice motiv educațional.Eu nu.Eu nu sunt actriță și nu mă interesează nici un motiv teatral.
Nu găsesc nimic fals într-o lacrimă,într-o picătură mică din apa de mare,care se prelinge pe obrazul îndurerat.
False pot fi doar interpretările lui de diamante,și un surîs ironic de Dumnezeu.Am observat că spre deosebire de bărbați,femeile reacționează diferit la unele situații amoroase și își arată sufletul prin ochii înlăcrimați.
Azi mi-am dat seama că o femeie poate plînge și la volan,atunci cînd pleacă spre întoarcerea iubirii eterne.
Nu i se oprește privirea nici la semafor,nici la radio care strigă turbat și nici măcar la telefonul care sună alarmat.Sunt de părerea că lacrimile sunt picături sfinte,care trebuie arătate doar persoanele cu o valoare anormal de mare,de exemplu eu nu mi-am permis deseori să plîng în fața cuiva,ci doar în fața ta!
Mă căiesc pentru faptul că persoanele din camera care se aflau lîngă balconul meu,mi-au auzit durerea înăbușită de demult în suflet,și chiar au și picat în capcana suferinței mele către infinit.
Ea trece peste sine,face totul ca să devină demnă de tine,și oricum are nevoie de recunoștina ta,de ascultarea gîndurilor cu care adoarme și cu care se trezește zi de zi.Iar tu o primești cu un zîmbet și cuvinte ipocrite din scenariul tău dezastruos.
El se plictisește ușor,o vrea puternică și plină de viață în timp ce ea stă și ascultă ploaia cum plînge.
Picăturile i se preling pe corp și ea încetișor își stinge amorțeala și dă frîu liber unor calde și amoroase săruturi.Unor săruturi din zilele în care tu erai cu ea împreună,cînd erați cei mai bucuroși îndrăgostiți,cînd nu conta timpul și precipitațiile.
Ea s-a lăsat dusă de val în fața ta,în ochii tăi te ruga să o iubești ca ultima femeie de pe planetă și să-i asculți lacrimile,iar tu pur și simplu ai considerat tot acest episod un amăros scenariu teatral și i-ai închis ușa în fața ochilor albaștri.
Plînge jos,pe o podeaua rece de ora 5,iar durerea nu e neapărat fizică,ci muzica care cîntă în căști,aduce aminte de momentele frumoase.
Mă gîndesc cum plînsul unei femei poate deveni un teatru?Mmm? De ce ai crezut asta?
Nu am fost un robot să mă pui în funcțiune și la fiecare ceartă să încep a sădi oceane,eu doar mi-am deschis inima în fața ta.Nimic mai mult.
Pentru că voi bărbații niciodată nu o să înțelegeți cît e de greu să vezi spatele persoanei la care ții atît de mult,și n-o să vedeți durerea ce coace ca un covrig în sufletele îndurerate.
Cît e de greu să primești mesaje fără text și să aștepti răspunsul la romanele tale de dragoste.
Deschidem ochii spre Univers și mai vărsăm,o ultimă lacrimă...

Despre conținut-nici un cuvînt!

Boschetarul care a stat la masă cu vraciul Wilczur spunea:"Dacă dorești maestro să afli cum arată cu adevărat o damă elegantă,poți s-o  vezi  în baie pe gaura cheii.Constați,să zicem,dacă are sînii uzați și coapsele subțiri.Afli ceva nou despre ea.Dar despre esența ei tot nu știi nimic.Chiar și atunci cînd e singură și își scoate costumul pe care l-a îmbrăcat totdeauna pentru tine,sub el mai are unul,pe care nu-l scoate niciodată."
Firește,sunt clipe cînd poți privi pe cineva prin mînecă sau pe sub guler.Acestea sunt momente catastrofale.Costumul se rupe,plesnește,apar fisuri și crăpături.Ce păcat,cît de anormal.Să nu cunoști femeia chiar dacă o știi din cap pînă în picioare,pînă la cele mai mici fire de păr brunet.
Virgina Woolf susține că în cea mai mare parte a istoriei,Anonimul era femeia.
Crud,dar al naibii de frumos.
Iar eu sunt sigură că totuși poți să o cunoști.Cum?Greu,dar vei primi un surplus infinit de endorfine de fericire.
Lasă mîna să vibreze în fiecare vorbă a ei,și clipește cînd te privește.Modeleaz-o în capul tău,în mii și mii de poziții și idei,fă-o să deseneze de beautitudine în fața ta.Fă o hartă a tuturor colțurilor unde ai sărutat-o și vezi dacă mereu a fost momentul potrivit.
Ca să o poți simți,trăiește ca și ea,bea din cana ei,citește cu ea același roman,și ascultă aceiași muzică după care adoarme în fiecare noapte.În valurile în care ea nu rezistă,ajut-o să se ridice și să înoate mai departe ca o sirenă grațioasă în poveștile tale din copilărie.Ca să îi trezești focul interior,iubește ochii ei noaptea.
Ca să îi percepi lumea,nu asculta cu urechile ci doar privește cum îți face cafea dis-de-dimineață,iar atunci cînd începe a plînge pentru că nu îi reușește ceva,demonstreazăi că pentru tine ea face totul perfect.
Aratăi că poți face furtună din soarele ce-i arde în ochi,și va fi lîngă tine cea mai blîndă pisică gri.
Fă expediții pea ea,pe locurile cele mai ascunse care le posedă,și sărută-i gîtul de cîte ori va fi enervată pe tine.
Cunoaște femeia care stă alături și te iubește,demontrează-i că pentru tine nu contează altcineva decît ea,și atunci cuptorul cu endorfine va coace o stare de mulțumire sufletească.
Și nu uita niciodată,femeia e ca înghețata,dacă nu o mănînci repede,ea se topește!

Butterfly Effect

De curînd-propriile sentimente
Zboară într-un mic avion
Iar din cauza unor tragice momente
El se transformă într-un bilion,
De trăiri,lacrimi și ipocrite elemente
Și aici,sentimentele devin brusc,un milion.


Și mi s-ar reproșa cu ușurință
Că s-a prăbușit pe-o aripă
Fără nici o dorință
Să fie ajutată de acea cutie neagră
Plină de spectatori,victime și curioși
În colțul căruia,se roagă niște credincioși.

E bizar cum nu pot controla
Nici 1 % din viața mea
Cum în fiecare clipă,mi se întîmplă ceva
Echivalent cu toată lumea.
Orice te poate schimba,și doar iubirea
Îți distruge mintea.

Dincolo de granița mea.

-Salut!
-Bună seara!
-Tu ești bună,nu seara.
Cred că oglinda amestecă prea multe personalități de o dată,și nu-mi arată fața mea.Îmi privesc chipul,care totuși nu e al meu,și văd acolo multe gloanțe lipite de piele.Îmi regăsesc deodată ticul nervos a ochilor mei în momentele în care te văd,și vreau să plec.Adică ieșirea din cutia mea personală,și zburdatul prin lume.
Vezi acolo pe partea stîngă mi se preling creții umpluți de fum,și ochii curg niște sentimente albastre.
Locuiesc într-o cameră aglomerată,nu de mobilă,ci de o trăire anormală și gravitatea care nu e chiar corectă cu mine.Și iar oglinda mă presează.Părul tot mai ciufulit,și în piersicul de primăvară regăsesc niște bucăți mari de căpșună ce radiază de după soare,doi ochi,două urechi,și un singur suflet.Cuvinte inexistente.Cred că-mi trebuie cheia libertății umane.De ce nu?O cheie,fiind codul unei uși mari și incolore,și înăuntrul ei,niște vise transportate prin tren de mine,și posibilitățile care mi le prestează viața.Cărțile din acea cameră se prăbușesc peste mine,și dau de cartea lui Drumeș:Invitații la vals.Un amor siropos și niște acțiuni cumpărate de la magazinul de la colț.Întunericul îmi ascunde chipul și iar îmi pierd statura,greutatea și capacitățile imaginare de a cînta.Nimeni nu știe cît e de greu să-ți privești moartea prin întuneric,să-i atingi mantaua neagră și să-i apeși ochii verzi.Îmi recunosc scrisul pe fruntea ei,și înțeleg că voi fi următoarea.Sunt flămîndă,de un Univers sărac,și un dușman ce-mi respiră în ureche.Ciudat,nu mai simt nimic,îmi vine doar o afecțiune cotidiană,și un aer puturos de benzină de ieri.Îmi măsor fericirea,și cred că nu voi găsi o măsură atît de mică pentru a calcula "elasticitatea" ei.Hotărăsc să privesc în jur la moartea mea,ea rîde.Are niște dinți din aur și un zîmbet fals și ironic de un animal fioros.Capsez ochii în mîinile reci,și stau neclintită în colțul vieții mele.Mă strădui să țin un echilibru,și să mă balansez ușor prin cap.Îmi așez firele de creți printre coloana spatelui și mă înfierbînd,înțelegînd că dușmanul mi-e prieten,și prietenul îmi cam devine dușman.Bun venit pe o hîrtie de carton albă,hai să zburăm!
Nu visez acuma,plîng în imagini și scriu pe foaie tot ce mi-a plăcut pînă acuma și cu ce am greșit,să mă căiesc înainte de supunerea mea către Nimic!Și dacă aș fi fost un Geniu?Aș fi trăit alături de niște companii bogate și aș semna contracte,transformînd semnătura mea într-o scriere valoroasă de miliarde de dolari falși.Un costum călcat de dimineață cu un miros atent de cafea și suprapunerea unui Miss Cherie,cochet.Părul strîns și niște fire atîrnate pe fața obosită și chinuită de dușman.Marele meci,o lovitură laterală direct în suflet,Gollll!
Cînd viața aleargă nebună prin fața ochilor,eu vreau să desenez,o căprioară,calmă și cu ochii triști.Una care stă alături de un rîu rece și cristalin de ora 5.O căprioară specială,care nu poate fi vînată,și care fuge din mîna dușmanului.
Mai am 10 cm și ajung la Moarte.
Eram mai fericită atunci și chiar mă simțeam mai tînără,de ce nu?Înainte de punctualitate eu ar trebui să mă gîndesc ce lăs aici,defapt nimic,niște poezii scrise și o carte care tare aș fi vrut s-o termin.Exact,niște săruturi șterse și idei destul de amoroase la un ceai de mentă.
Hai mai am 5 cm,ce mai gîndești?
Amintiri.Le-aș culca acuma pe toate,asortîndu-le după niște perne și plapume frumos desenate și m-aș culca lîngă ele,dar destul de departe,ca să nu-mi sară peste cap în timp ce visez.
Bună,Sunt eu dușmanul tău!
Un moment surprind în această secundă,naivitatea.

-De ce nu dormi?
-Îmi aștept sentimentele.
-Pentru ce?
-Ca să adoarmă primele.

Niciodată.Nicicînd.

Îmi ard fiecare picătură din ochii mei pe obrazul fierbinte de frică.Mă tem.De atîta timp nu te-am vegheat cum dormi,defapt niciodată nu făcusem asta.Mă simt vinovată în fiecare noapte că sunt egoistă și nu te lăs să vii.Am avut dorința să dorm singură,și nu-mi pot explica de ce.Dormeam plîngînd și dimineața oricum alergam spre patul tău.
Cum crezi te-am iubit?Tu,taci.Tu nu ai răspuns.
E cert,te-am iubit,doar că nu ți-am zis despre asa niciodată,îmi plăcea mai mult să-ți arăt asta decît să vorbesc îndodii.Mă certai pentru că fumam,ma-m dezis și totuși duc dorul de acel fum energic.
Mi-am îndoiat în buzunarul de la blugii rupți niște foi pe care am scris toate dorinețele mele,și am pierdut foaia,a zburat.Eu am rămas fără dorințe și vise,iar viața fără dorințe nu e viață.Eu am rămas fără viață.
Construiesc personaje care să joace în filmul meu,și mă joc cu ele cum văd eu mai bine scenariul.Poveste de dragoste,dramă,iubire și o clipă de tristețe,am uitat de mine.Eu cine sunt în acest film?Astăzi,acest moment,cînd mă recompun din miliarde de lacrimi și le lipesc cu clei înapoi în ochi,direct în ochii simpli de albastru marin.E tot mai rece,mi-e tot mai frig.Îți sărut mortal gîtul,și îți flutur firele de păr în diferite direcții.
Femeia frumoasă.Detest ideea că e atît de greu să zici Te iubesc.Luna asta Decembrie care te freacă cu mii și mici gînduri care nu mai trebuie să-ți măture resturile din urna ta umplută.Cum trăiesc oamenii fericiți,cine contruiește pentru ei succesul?Poate acel cineva îmi construiește și mie un castel?
A iubi,înseamnă a fi capsat în foaia dragostei încă o dată și să fii acolo îtr-un portret colorat și un pic cam trist.Și totuși cum se reține iubirea de durată,poate capsatorul de data asta a fost mult mai tare?Care-i ideea?
Eu am fost,și poate nu voi fi mereu alipită de săruturi,de frumusețe și cuvinte dulci,vreau realitate,să-mi zici direct ce simți nu să aștept pînă la 3 noaptea cuvintele de noapte bună și să umplu coridorul de fum,care tu îl iubeai enorm.
-Ana,tu ești mai stranie decît am crezut eu.
-Ei și te crezc,puțin mă știi.
-Mi deajuns.
-Nimic nu e deajuns pentru un om nesătul ca tine.
-Sunt sătul.
-Crezi?Uite-te la buzele mele,ce simți?
-Vreau să le sărut etern.
-Vezi,ești înfometat,altfel îmi ziceai că vrei să le tai pînă la carne.
-Nu pot zice asta despre ele.
-De ce?Eu aș vrea să-ți umplu buzele de sînge,să le tai în durere.
-De ce?
-Pentru că au fost sărutate de altcineva.
Aici s-a stricat oglinda către subconștient și a apărut fără nici un motiv vina.Vina că eu despre asta știu,și că nu tu ai fost cel care mi-a zis,și am închis ochii ca să privesc acest portret.Era brunetă,cu un păr mai scurt ca al meu,drept și niște ochi mari și șireți ca la vulpe.Eu sunt doar o dulce ivire de fantomă care îți respira în inimă atunci cînd îi atingeai încet talia,și o doreai,ce te mustră conștiința?
-De unde știi?
-V-am văzut frumoșilor.
-Ana,nu e ceea ce crezi.
-Eu nimic nu cred,cred că o meriți dacă totuși ai făcut așa o alegere.
-Dar,eu nu o iubesc,te iubesc pe tine.
-Nu contează asta,contează că ai cheltuit un sfînt sărut pe altcineva,nu pe mine.
-Iartă-mă.
-Niciodată.Săruturile nu se iartă.