Niciodată.Nicicînd.

Îmi ard fiecare picătură din ochii mei pe obrazul fierbinte de frică.Mă tem.De atîta timp nu te-am vegheat cum dormi,defapt niciodată nu făcusem asta.Mă simt vinovată în fiecare noapte că sunt egoistă și nu te lăs să vii.Am avut dorința să dorm singură,și nu-mi pot explica de ce.Dormeam plîngînd și dimineața oricum alergam spre patul tău.
Cum crezi te-am iubit?Tu,taci.Tu nu ai răspuns.
E cert,te-am iubit,doar că nu ți-am zis despre asa niciodată,îmi plăcea mai mult să-ți arăt asta decît să vorbesc îndodii.Mă certai pentru că fumam,ma-m dezis și totuși duc dorul de acel fum energic.
Mi-am îndoiat în buzunarul de la blugii rupți niște foi pe care am scris toate dorinețele mele,și am pierdut foaia,a zburat.Eu am rămas fără dorințe și vise,iar viața fără dorințe nu e viață.Eu am rămas fără viață.
Construiesc personaje care să joace în filmul meu,și mă joc cu ele cum văd eu mai bine scenariul.Poveste de dragoste,dramă,iubire și o clipă de tristețe,am uitat de mine.Eu cine sunt în acest film?Astăzi,acest moment,cînd mă recompun din miliarde de lacrimi și le lipesc cu clei înapoi în ochi,direct în ochii simpli de albastru marin.E tot mai rece,mi-e tot mai frig.Îți sărut mortal gîtul,și îți flutur firele de păr în diferite direcții.
Femeia frumoasă.Detest ideea că e atît de greu să zici Te iubesc.Luna asta Decembrie care te freacă cu mii și mici gînduri care nu mai trebuie să-ți măture resturile din urna ta umplută.Cum trăiesc oamenii fericiți,cine contruiește pentru ei succesul?Poate acel cineva îmi construiește și mie un castel?
A iubi,înseamnă a fi capsat în foaia dragostei încă o dată și să fii acolo îtr-un portret colorat și un pic cam trist.Și totuși cum se reține iubirea de durată,poate capsatorul de data asta a fost mult mai tare?Care-i ideea?
Eu am fost,și poate nu voi fi mereu alipită de săruturi,de frumusețe și cuvinte dulci,vreau realitate,să-mi zici direct ce simți nu să aștept pînă la 3 noaptea cuvintele de noapte bună și să umplu coridorul de fum,care tu îl iubeai enorm.
-Ana,tu ești mai stranie decît am crezut eu.
-Ei și te crezc,puțin mă știi.
-Mi deajuns.
-Nimic nu e deajuns pentru un om nesătul ca tine.
-Sunt sătul.
-Crezi?Uite-te la buzele mele,ce simți?
-Vreau să le sărut etern.
-Vezi,ești înfometat,altfel îmi ziceai că vrei să le tai pînă la carne.
-Nu pot zice asta despre ele.
-De ce?Eu aș vrea să-ți umplu buzele de sînge,să le tai în durere.
-De ce?
-Pentru că au fost sărutate de altcineva.
Aici s-a stricat oglinda către subconștient și a apărut fără nici un motiv vina.Vina că eu despre asta știu,și că nu tu ai fost cel care mi-a zis,și am închis ochii ca să privesc acest portret.Era brunetă,cu un păr mai scurt ca al meu,drept și niște ochi mari și șireți ca la vulpe.Eu sunt doar o dulce ivire de fantomă care îți respira în inimă atunci cînd îi atingeai încet talia,și o doreai,ce te mustră conștiința?
-De unde știi?
-V-am văzut frumoșilor.
-Ana,nu e ceea ce crezi.
-Eu nimic nu cred,cred că o meriți dacă totuși ai făcut așa o alegere.
-Dar,eu nu o iubesc,te iubesc pe tine.
-Nu contează asta,contează că ai cheltuit un sfînt sărut pe altcineva,nu pe mine.
-Iartă-mă.
-Niciodată.Săruturile nu se iartă.

Consumarea devine dependență.

Am tupeul ca seara după ceaiul de mentă să mă îmbrac în preferata ta cămașă albastru bleu-marin.Chiar dacă în cămașa asta în fiecare zi tu te prezinți în fața directorului,eu dorm în ea.
Am tupeul să-mi lăs părul creț pe spate,în timp ce tu-mi numeri instructiv,fiecare linie de piele de pe gît.
Am tupeul să lăs parfum pe perna mea,ca dimineața plecînd să pregătesc micul dejun,tu să rămîi ademenit de mirosul unic de caramel.Nu-mi aduc aminte dimineața în care nu erai așa de nebun,și în care nu ai întîrziat la servici,pentru a mai sta în preajma mea.Ție îți plăceau picioarele mele care se clătineau domol pe fonul unei piese line,și sincere,dis-de-dimineață.În timp ce eu privesc pe geam prima ninsoare,tu-mi dezbraci încet cămașa,pentru a pleca,iar eu rămîn în claritatea vîntului și peisajului de afară.M-am înbinat cu aerul și am început a zbura prin oraș.Pe îndelete.Te apleci la urechea mea și-mi zici cuvinte dulci,ca să nu mă leși înfometată de vorbe în timpul zilei,și închizi ușa admirativ.Aici.Rămîn eu.Parfumul meu.Iar tu nu.
Mi-am dat seama că am înebunit,că visez amintiri și consum substanțe interzise de lege.Din cauza neliniștei mi se scurge în păr fum de țigară.Îmi clatin din nou creții prin părți și admir ochii calzi în oglindă.
Acolo a rămas doar trupul meu,fără cămașa ta,nimic.Tropăitul tău pe coridor devine tot mai intens,și într-o fugă revii în casă:
-Nu pot eu fără tine,nu pot!
-Hm...
-Ce faci tu din mine?Vrăjitoare ce ești!
-Nu sunt,eu doar te consum,
-Poți s-o faci mai încet?
-Nu.Ai văzut vreodată o consumare domoală?Eu nu!
În lumea cu etaje,și speranțe,eu rămîn aici,în ipostaza de vînt și caramel,și-mi lipesc fericirea de un larg perete.Un perete umplut cu poze,care triste care pline de beautitudine.Un simplu perete care îți întruchipează un infinit de sentimente și trăiri.
-Eu te respir,te beau...înțelegi cum consumarea devine o dependență?
În dulap sunt toate costumele tale,îmi strecor năsucul,și le fac o scurtă călătorie în splendoarea ta.O mică aventură în parfumul tău și eleganța spirituală.
-Eu te admir,te ador...înțelegi cum consumarea devine o dependență?
Cafeaua lăsată de tine pe masă,este doar supravegheată de ochii mei triști și lăcrimați,iar perna pe care dormi tu,este cuprinsă de mii de ori.
-Eu...înțelegi cum consumarea devine dependență?!?!

Individualitatea va fi întotdeauna una dintre condiţiile eleganţei adevărate.

E liniște,e mai liniște decît tăcerea care am auzit-o aseară cînd te priveam.Ai încercat pentru măcar cinci minute să te pui în pielea mea și totuși ai zis că nu vei putea să te joci la fel de tandru în creți cum o fac eu.
Stăteai în fața mea,și mă priveai cum mîncam luminile.Felinarele se jucau printre copaci și din cînd în cînd priveau spre noi,spre doi oameni total diferiți,care își petreceau nopțile la niște conversații calde.
Imaginar mă jucam cu buzele tale roșii,cărnoase și le rodeam cu unghiile pînă la sînge,dar întradevăr eu doar eram hipnotizată de ele.Adesea cînd îmi amorțea gîtul,începeam să-l rotesc în diferițe direcții,și mi se rotea și Pămîntul o dată cu mine.Dădusem cu ochii de ceas,și mă mirasem cum de deja era ora 4,că abia la ora 21 tu ai venit să-mi faci o vizită.Era patru dimineața,în scrumieră era încă țigara aprinsă/stinsă,de ieri seara.
Mi se făcuse destul de repede poftă de o cafea,mă ridicasem să pun apa la fiert și doream să te întreb și pe tine,dar tu priveai amețit felinarele:
-Tot normal?
-aham.
-Cafea,vrei?
Ai dat negativ din cap,și am înțeles că nu.În timp ce apa fierbea,încercam să-mi încălzesc de la flăcări mîinile care erau foarte reci.Îmi apropiam tot mai mult mîinile de flăcări și din întîmplare focul mi-a capsat degetele.Am răcnit încetișor,iar tu nici nu ți-ai întors privirea.Îmi pregătesc cafeaua,nu doream nici zahăr și nici lapte,o doream așa tare cum este ea.Mă gîndeam să mă așez lîngă tine,sau totuși să stau în picioare?Am hotărît să mă razăm de masă și să aprind altă țigară.Îmi sorbeam încetișor cafeaua și meditam.Mă gîndeam că dimineața din nou am ore și nu am să am pofta de a învăța ceva nou azi,iar tu urmăreai felinarele,de parcă afară era cel mai frumos Carnaval de jocuri din viața ta.De parcă afară oamenii se jucau de-a prinselea cu niște crocodili,și niște papagali mergeau pe jos.
-Ana,vreu ș eu cafea..
-Eu te-am întrebat,tu ai zis că nu.
-Eu acuma vreau.
-Și eu multe vreau,de ce nu ai zis la moment?
-Eu amu vreau.Nu atunci.
-Bine.
Luasem de pe raft o altă cană,pentru cafeaua ta.Turnasem apa fierbinte,și presuram deasupra micile molecule de cafea.
-Zahăr?
-Nu,nu mai vreau cafea.
-Ei tuț,și vrei atunci?
-Te vreau pe tine!

Starea cea mai excitantă a unui bărbat.

Sîmbătă.Octombrie.Dată aruncată deja la gunoi de cel ce joacă poker cu noi.Noi suntem soldățeii care parcurgem șirul de evenimente după cum ni-l construiește un oarecare comandat.Eu sunt viața mea.Eu aleg să fiu soldățel sau să fug în partea mea.
Ceaiul de mentă este unicul care nu-mi cîntărește gîndurile și știe din timp cît ele cîntăresc și cum ar trebui să slăbească,ca fiind anorexice.Știam că trebuia să ningă pentru că am primit o floare.Dar nu a nins ci eu am plîns.Eu nu-mi mai aduc aminte ziua în care nu mi-a curs vreo lacrimă,și chiar am impresia cîteodată că nu sunt acolo unde trebuie.Era sîmbătă,iar sîmbătă așa de mult îmi lipsește iubirea că încep să-mi număr pe degete zilele care vreau să le mai trăiesc.Și apoi încep a număra găurile din inimă care le-ai produs și cînd ele se reduc la infinit mi se face somn și eu adorm.Eram la interogatoriu unde în fața mea era suprapusă o lampă cu mii de luminițe smarald,care-mi spărgeau ochii și lăcrimam din nou.Îndrăgostire eternă,suflet dotat cu ambuteiaje,dragostea proprie,aveam mii de sentimente care-mi spărgeau corpul și mergeau prin acea cafenea ca fiind niște copii de 3 anișori,zburdau și răcneau,și mă ținteau cu degetele,mă arătau o ipocrită și dezastruoasă minte.Iar eu tăceam,eu îmi mușcam buzele,ziceam că nu știu,și iar nu știu,și nu voi ști.
Mă gîndeam la moment cu totul la altceva în timp ce întrebările curgeau șiroaie.Eu meditam la bărbatul excitat.Mereu încercăm să sărutăm mai fin și mai seducător doar ca ei să se uite cu alți ochi la noi.Iar serile cînd ajungem acasă să ne prefacem cele mai obosite ființe ca să fie ei ce lucrează în seara aceasta.Îmi aduceam aminte de panterele,care se aseamănă cu femeile.Atunci cînd ai început să tremuri lîngă mine și simteam cum focul arde înverșunat,am înțeles că bărbatul excitant este cel gelos și nici ca cum cel sedus.Atunci am început să mă joc eu ,să văd ce capete are voința ta.Am ridicat capul sus și de bucurie am început a zîmbi,pentru că realizezi pierderile enorme,e ca și cum ai pierde toată planeta dintr-o singură mișcare.Eu eram absentă eu nuștiu cu cine vorbeai,eu doar eram un perete de care puteai să te izbești cu capul și să mori.Atunci,atunci era momentul gloriei,am vrut să-ți arăt cum pot să-ți trec printre degete,pentru că erai tu persoana puternică care credeai să am să fiu lipită de scaun pe veci.Ceaiul de mentă era prezent,peretele izbitor la fel,iar eu eram absentă.De ce?
Starea asta de preamărire m-a făcut să-mi pierd capul,dar te-am făcut să înțelegi că nu sunt eu atît de naivă și de fină cum eram,pot călca tare și mult.

Măcar așa de dragul meu.

Îmi va fi dor,ce creață  ești și neîndemînatică.Cîteodată nu știi încotro s-o apuci și totuși găsești ieșirea ideală din situație.Crezi în minciunile mele,chiar dacă știu că adori adevărul,îți zic ce nu-i corect și ce niciodată nu a fost corect.Nu te iubesc,poate te-am iubit,dar nu acum.Am pierdut cursul,nordul unde te aflai,și am pornit spre Sud.Ești tot despre ce vreau să scriu acuma,pentru că seduci,seduci greu și crud.Tu rămîi atrăgătoare și greu de obținut,și totuși în mîinele mele ai picat ușor.Am impresia că mi-a mers cînd am ales la loterie cifra 15 pentru că acolo erai tu.Te-am respirat mereu pe gît,și am lăsat din tine doar ce era aparent frumos spre exterior.Am lăsat în interior,golul.Dacă vei înțelege asta să știi că eu te-am golit.Și dacă vei vrea să-ți obții interiorul să știi că nu ai de unde să-l iei,e dispărut,e dat dispărut,și-l caut niște detectivi.Adori detectivii,știu asta,de aici și pornește ideea de căutare.Ești așa de sentimentală,că după orice cuvințel ce ar părea dureros,tu te sufoci,și mi-a plăcut asta,erai lipită de flori și emanai iubire.Ochii-nu pot să-i lipsesc din conversație.Ochii sunt ca ai mei,deseori ziceai că-ți plac enorm ochii mei,dar sunt la fel-albaștri.Îți place cum te privesc,da,te privesc mereu,în ochi pentru că te iubeam,cred,o dată.Știam că adori mesajele de dimineață,așa că mă străduiam să fiu primul,primul peste tot.Să fiu alături unde nimeni nu este și acolo unde nici tu nu ești.Ploaia,ea te inspiră,mereu.Te primblam serile prin ploaie pentru că te făceai așa de moale,și de dulce cu mine.Te țineam de mînă mereu pentru că erai rece,dar știam că inima ții fierbinte.Știam de inima ta puternică pentru că niciodată nu te-ai gîndit la tine și la cei ce sunt în jurul tău.Nu puteai zice nimănui să plece din viața ta,și trăiai din fericirea cuiva,și nu a ta.Sclipeai pentru că erai frumoasă,enorm de frumoasă.Aveai stilul tău și maniera de a merge care nu se compara cu a nimănui.Te trezeai mai devreme pentru a privi dimineața cum te privește pe tine.Erai tristă,îngîndurată și rar zîmbeai,am să mă strădui să fiu cel care va aduce zîmbetul tău o eternitate.Iubești ceaiul de mentă,de asta în fiecare dimineață te trezeam cu aroma lui,și erai atît de împlinită.Eu defapt te iubesc pentru că ești unica ce m-a iubit,ești incofundabilă.

Adorm,și plîng,repet,și iar dorm.Puteai să zici asta,măcar așa de dragul meu.

Și tăcerea și-a luat concediu.

Paremise am absentat de la lecția care profa de romana zicea:nu fiți dependenți de iubire,că ve-ți cădea în plasa ei.Unde mama naibii am fost eu?Păi fusesem bolnavă după un oarecare drog vaccinat prin vene.
Am chiulit ora,și acuma regret,toți au învățat lecția numai eu sunt musca prinsă-n pînza păianjelului.
Îmi pare rău că lipsesc,că sunt incoloră inodoră dar miros a nuștiu ce fructe.Îmi pare rău că absentez acolo unde ar fi trebuit să fiu mereu prezentă,îmi pare rău că mă taie din imaginea unde trebuia să zîmbesc intenționat în colț,iar cel mai mult îmi pare rău că nu produc urme.Naivă.Ai avut norocul și chinionul de a mă răbda,de ați zice mereu că ești indiferent și că am nevoie de atenție,și de a auzi sute de motive pentru a ieși cu basma curată din război.Te-ai gîndit de ce eu oare nu caut motive,ci îmi cer scuze pentru greșelile pe care le fac.Eu îmi recunosc eșecul,și-l corectez,iar tu nu!Uit,dorm cîte 3 ore pe noapte,și fug diminețile la ora 3 de coșmarurile care le am.Coșmarurile mă acoperă cu un sac mare și roșu,mă plasează într-o încăpere și mă leagă de scaun.Atunci cînd îmi revin îmi plasează mii de întrebări:
-Iubești?
-Ce-i cu voi?Vreau să plec de aici.
-Deci ascunzi.Da?
-Ce să ascund?
-Nu răspunde cu întrebare la întrebare.Ții dor?
-De cine?
-Te-ai speriat?E persoana dată,nu-i așa?
-Cine?
-Din nou a fost el.
Și pentru că nu răspund la nici o întrebarea îmi strecoară din nou prin vene iubire,dar ei nu știu că mii lehamite de la ea,mii greață și o vărs în sala lor.Ei nu înțeleg și mă leagă din nou și din nou în fiecare noapte,însă mereu îmi injectează dublul soluției care îmi era strecurată data trecută,pînă cînd nu li s-a terminat iubirea.
-Cum?Tu ai putut să menții în tine atîta iubire?
-Am putut,dar am fost umilită,înjosită.
-Arăți așa de posomorîtă,de parcă am băgat droguri în tine.Ce ți s-a întîmplat?
-Greșeala voastră a fost că soluția era amestecată cu naivitate.Greșeala voastră,a voastră,a voastrăăăă auzi-ți?!?!?

Dragostea-cel mai de succes produs.

Nu e o zi bună pentru ambițioasa mea gîndire și 3 prafuri pentru răceală,e doar o seară în care tusea mă calcă pe nervi și iubirea trece peste linia infinitului jucîndu-se cu alte personalități marcante.
E ca și cum în ascensor aș rămînea eu și dragostea.Nu s-ar produce nici o explozie pentru că eu din marea mea fericire nu sunt o substanță chimică.Dragostea mi-ar povesti istorii,unele triste,altele mult mai fericite,despre zîne și prinți.Eu aș tăcea din simplul motiv că nu-mi plac idealurile,zîmbete și plăceri la fiecare pas,de parcă aș fi o marionetă plasată mereu în același loc pentru a zîmbi la fel de ironic ca și data trecută.
Eu doar aștept ca ascensorul să se deschidă,nimic mai mult.Din cauza unei mari oboseli și iritații de la atîta văicăreală am mîncat-o!Pe cine?Pe dragoste.Prea mult vorbea și se lăuda de nuștiu ce surplus de săruturi.
Acuma iubirea și-a găsit locușor în inima mea.Îți închipui cum e să porți cu tine toată dragostea de pe Glob?
E greu,pentru că ea nu știe ce vrea de multe ori,și rareori mă face să rîd amarnic.
Iar eu irepetabil,iubesc,sclipesc și am în mine o DRAGOSTE.

Lumea și omul din jurul meu.

Suntem oameni,sau două picături de ploaie
Dar orice încercare de-a părea corect,
Alunecă pe obrazul persoanei ai cărei inimi i se îndoaie
De încercări,lupte și dorințe de a fi drept.


Starea ta nu depinde de ce-i scris în stele,
De timpul de afară și alte divine vieți.
Tu construiești mintea departe de gînduri rele
Sculptînd niște calde dimineți.


Inima nu ți-a pus întrebări sau răspunsuri ipocrite
Așa că caută-ți de treaba ta și locu-n lume.
Tu n-ai să demonstrezi stări cu greu privite,
Și n-ai să mai auzi pe la spate ce ți se spune.

(Că tot demult nu am scris poezii)